Daniel Uncu: "Problema de fond nu este legată de amenințarea lui Trump, ci de anumite țări aliate care sfidează continuu decizia referitoare la procentul minimal din PIB pentru cheltuielile de apărare. E încurajat expansionismul militarist nostalgic al Rusiei putiniste"


Daniel Uncu: "Problema de fond nu este legată de amenințarea lui Trump, ci de anumite țări aliate care sfidează continuu decizia referitoare la procentul minimal din PIB pentru cheltuielile de apărare. E încurajat expansionismul militarist nostalgic al Rusiei putiniste"

Vicepreședintele partidului Alternativa Dreaptă, Daniel Uncu, scoate în relief că declarațiile geopolitice contondente făcute de fostul președinte al SUA Donald Trump, care vizează obținerea celui de-al doilea mandat în urma alegerilor din 2024, sunt fundamentate de atitudinea țărilor din cadrul NATO care "sfidează continuu decizia" prin care s-a convenit ca membrii Alianței Nord-Atlantice să aloce minim 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare.  

"Franța, Germania, Italia, Turcia, Spania, Canada și Belgia sunt printre țările cu economii puternice care, practic, refuză printr-o amânare sine die a punerii în practică, să se conformeze deciziei luate în 2006 și reconfirmate de atunci de mai multe ori, inclusiv anul trecut", punctează Daniel Uncu, prezentând totodată clasamentul țărilor NATO în funcție de procentul alocat din PIB pentru cheltuielile de apărare. 

Redăm clasamentul (sursa: statista): 

În acest context, Daniel Uncu avertizează că nerespectarea angajamentului bugetar luat de către țările menționate mai sus încurajează "expansionismul militar nostalgic al Rusiei".

"Trump a amenințat mai deunăzi că, în perspectiva revenirii sale la Casa Albă, în cazul în care aliații SUA din NATO nu își plătesc contribuțiile conform procentului de minimum 2% din PIB alocat bugetelor pentru apărare, Washingtonul ar putea să nu mai intervină militar în favoarea răuplatnicilor.

Problema de fond nu este legată de amenințarea lui Trump, în ceea ce mă privește, ci de anumite țări aliate care sfidează continuu decizia luată de către NATO în 2006, referitoare la procentul minimal din PIB pe care fiecare membru al Alianței trebuie să îl aloce domeniului Apărării.

Amintesc faptul că în anul 2006 miniștrii apărării din NATO au convenit să angajeze minimum 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare, pentru a asigura în continuare capacitatea militară a Alianței. Acest procent minimal servește și ca indicator al voinței politice a unei țări aliate de a contribui la eforturile comune de apărare ale NATO, deoarece capacitatea de apărare a fiecărui membru are impact asupra percepției generale a credibilității Alianței ca organizație politico-militară.

Problema majoră în acest moment este cea a încurajării iresponsabile, în cazul nerespectării punerii în practică a acestui procent, a expansionismului militarist nostalgic al Rusiei putiniste, care și-a reorientat deja, în proporție de masă, industria către susținerea efortului de război și către transformarea Rusiei într-un stat militarizat, inamic declarat al Pactului Nord Atlantic.

Evident, aflat în plină campanie prezidențială, Trump a ținut, în stilul său caracteristic contondent, să atragă, de fapt, atenția că Europa nu poate cere să se apere pe banii altora și în special pe banii SUA.

Franța, Germania, Italia, Turcia, Spania, Canada și Belgia sunt printre țările cu economii puternice care, practic, refuză printr-o amânare sine die a punerii în practică, să se conformeze deciziei luate în 2006 și reconfirmate de atunci de mai multe ori, inclusiv anul trecut", precizează Uncu într-o postare pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.