Coreea de Sud interzice din nou, în plan legislativ, comerțul cu carne de câine. Când a mai fost interzis și de ce nu a intrat în vigoare interdicția propriu-zisă


  • ACP
  • Jan 10, 2024 14:55
  • 695
Coreea de Sud interzice din nou, în plan legislativ, comerțul cu carne de câine. Când a mai fost interzis și de ce nu a intrat în vigoare interdicția propriu-zisă

Coreea de Sud a adoptat un proiect de lege special care a pus capăt tradiției controversate de folosire a câinilor pentru consumul uman, după ce a rămas aproape ultima țară din lume în care câinii sunt crescuți intensiv și sacrificați în acest scop.

Potrivit proiectului de lege adoptat în unanimitate de Adunarea Națională, creșterea sau măcelărirea câinilor pentru consum uman, precum și distribuirea sau vânzarea cărnii de câine sunt interzise, începând din 2027. Încălcarea legii va fi pedepsită cu maxim trei ani de închisoare sau amenzi de până la 30 de milioane de woni (22.768 de dolari americani), iar cei care distribuie carne de câine se pot confrunta cu până la doi ani după gratii sau cu o amendă de 20 de milioane de woni.  

Fermierii, comercianții cu amănuntul și proprietarii de restaurante unde se servește carne de câine sunt obligați să-și înregistreze afacerile în prima parte a anului 2024 și să prezinte autorităților locale planuri ce constau în începerea reducerii cantității de carne de câine sau chiar în închiderea afacerilor. Legea interzice, totodată, orice înființare de noi instalații pentru carne de câine.  

Guvernul s-a obligat să-i ajute pe cei care au lucrat cu câinii pentru consum, pentru a părăsi infama industrie și a trece la profesii mai umane, cum ar fi creșterea animalelor și agricultura.  

Cel mai recent studiu guvernamental arată că în Coreea există 1.156 de ferme de câini care cresc peste 520.000 de exemplare pentru consumul de carne și 1.666 de restaurante care vând peste 388.000 de câini pentru consum, la nivel național, pe an. Reprezentanții industriei susțin că cifrele reale sunt mult mai mari, afirmând că, în realitate, "mijloacele de trai sunt amenințate" pentru 3.500 de ferme.  

Comerțul și consumul de carne de câine ar fi trebuit să devină ilegale din 1978, odată cu Legea de salubrizare a alimentelor din acest an, dar creșterea câinilor a rămas într-o zonă gri, din cauza Legii industriei animalelor, care a clasificat în continuare câinii drept animale de consum.  

În același timp, în absența unor linii directoare legale clare, evoluția percepției publice asupra bunăstării animalelor a jucat un rol semnificativ în diminuarea practicii controversate a consumului de carne de câine.  

Numai anul trecut, în Adunarea națională au fost șase proiecte de lege pentru interzicerea comerțului cu carne de câine, care au fost blocate din cauza opoziției vehemente din partea fermierilor și comercianților de carne de câine care au susținut că proiectele de lege le încalcă libertatea de a-și alege profesiile, respectiv încalcă drepturile oamenilor de a alege ce mănâncă. Cu toate acestea, în noiembrie, partidele rivale, care aveau fiecare proiecte de lege în așteptare la Parlament, au anunțat că încheierea comerțului cu câini pentru consum este o agendă politică prioritară și au convenit să adopte interdicția. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.