Teheranul pretinde că Statele Unite ar achiziționa apă grea produsă în Iran, prin intermediari


Teheranul pretinde că Statele Unite ar achiziționa apă grea produsă în Iran, prin intermediari

Ministrul de Externe al Iranului – Hossein Amir-Abdollahian – a declarat, sâmbătă, că Statele Unite cumpără apă grea din Iran, prin intermediari, pentru reactoarele nucleare americane. 

Vorbind la un eveniment din Teheran, Abdollahian a spus că sectoarele cele mai sancționate ale Iranului – rachete și nuclear – sunt cele mai avansate, iar Iranul este una dintre puținele țări care produc apa grea cu o puritate ridicată – sursa AICI

Apa grea, o formă de apă care conține hidrogen greu, este descrisă ca fiind al doilea cel mai căutat material nuclear după uraniu, iar Iranul este una dintre puținele țări care o produce cu o puritate ridicată. Pentru uzul civil, aceasta este folosită, printre altele, pentru diagnosticarea și tratamentul bolilor critice precum cancerul. Un oficial european i-ar fi spus odată lui Abdollahian că după ce a fost testată, s-a constatat că apa grea produsă de iranieni ar fi de „cea mai înaltă calitate”

Purtătorul de cuvânt și adjunctul șefului agenției nucleare a Iranului, Behrouz Kamalvandi, declarase în septembrie că apa grea produsă în Iran „ocupă primul loc în lume în ceea ce privește calitatea”, adăugând că țările europene și-au exprimat interesul pentru aceasta, iar șeful agenției nucleare a Iranului – Mohammad Eslami – a declarat că apa grea a instalației nucleare Khandab din centrul Iranului ar avea o cerere deosebit de mare – detalii AICI

Kamalvandi a vorbit încă din aprilie despre achiziționarea apei grele iraniene de către Statele Unite, când a spus că Washingtonul și-a arătat „încă o dată” interesul să cumpere apă grea din Iran, deoarece ar fi „printre cele mai bune din lume”

Până se va stabili dacă este adevărat ce spun oficialii iranieni, se știe că Washingtonul a anunțat în primăvara anului 2016 că dorește să cumpere din Iran 32 de tone de apa grea, pentru a scădea surplusul deținut de țara islamică, dar Congresul american a blocat acestă achiziție la inițiativa republicanilor. Anterior, Iranul vânduse Rusiei uraniu slab îmbogățit – detalii AICI

Intenția Statelor Unite făcea parte din încercarea de relansare a acordului de la Viena, din 2015, dintre Iran și cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite — China, Franța, Rusia, Regatul Unit, Statele Unite — plus Germania, împreună cu Uniunea Europeană, prin care se încerca limitarea dezvoltării nucleare a Iranului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.