Elena Lasconi a fost pedepsită fiindcă este creștină și a avut curajul să spună asta


Elena Lasconi a fost pedepsită fiindcă este creștină și a avut curajul să spună asta

Pe vremea împăraților romani Claudius și Marcus Aurelius, creștinii erau aruncați la lei. Acum, neostaliniștii nu mai pot să recurgă la asemenea pedepse dar ce le-ar place lor. 

Dar, politic, a fi creștin pentru comuniști este cel mai mare păcat și nu ezită de a pedepsi cu toată cruzimea.

Ce a făcut primarul din Câmpulung Muscel? A spus: „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”. Elena Lasconi a votat „DA” la referendumul pentru familie. 

Care a fost crima ei? A îndrăznit să spună cu voce tare ce crede. Ce au făcut neostaliniștii din Partid? Au epurat-o imediat de pe listele de candidați la Parlamentul European. 

Elena Lasconi era, de departe, cel mai bine cotat candidat al USR la Parlamentul European. Liderii partidului știau asta, de aceea era prima pe aceste liste. 

În urma ei, pe listele USR au rămas niște mediocrități obscure, funcționari de partid fără nici o tracțiune la electorat. Politic, doamna Lasconi putea ca, pe listele comune cu PMP și Forța Dreptei, să atragă și alegători de dreapta, cu convingeri creștine. Însă ura împotriva ei a fost prea mare, astfel încât a orbit rațiunea. Practic, liderii neostaliniști ai USR au făcut un serviciu fariseilor de la AUR și Ciumei Roșii.

Ce ne arată asta? Că adevăratul dușman al sexo-marxiștilor români sunt oamenii de dreapta, nu stânga hipercoruptă care nenorocește țara sau agenții lui Putin, care se pretind „patrioți”, dar sabotează reunificarea cu Basarabia. Sexo-marxiștii referă să piardă alegerile, preferă să mai țină Ciuma Roșie la putere încă un ciclu electoral, decât să „tolereze” un creștin care susține familia tradițională. De altfel pe întreaga Planetă, vedem acum mai bine ca niciodată că ideologia comunistă este una care susține crima și teroarea, nu familia și, implicit, viața: uitați-vă la manifestațiile pro-Hamas ale sexo-marxiștilor din marile universități americane, universități care, din păcate, au devenit cuiburi comuniste. 

Eu văd partea bună a epurării doamnei Lasconi: se vor separa apele. Oamenii de dreapta, într-o parte, sexo-marxiștii și Ciuma Roșie, de cealaltă parte. România are nevoie de guvernare de dreapta, cu soluții economice, nu de corupți sau de anarhiștii de stânga dornici să subvenționeze operațiile de schimbare de sex. 

PS: Relațiile din familia doamnei Lasconi, între mamă și fiică, sunt o chestiune privată. Dar mă întreb, retoric, de ce tânăra socialistă Oana Lasconi locuiește la Paris, într-un climat de opulență capitalistă, în loc să experimenteze alimentația „rațională” din Coreea de Nord. Fariseismul acestor privilegiați ai bunăstării generate de economia de piață este dezgustător. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.