EXCLUSIV Galerie FOTO. Podul.ro dezvăluie identitățile unor criminali de război ruși care au ocupat orașul ucrainean Volnovaha. Acum 7 zile rușii au masacrat o familie întreagă de ucraineni din acest oraș


EXCLUSIV Galerie FOTO. Podul.ro dezvăluie identitățile unor criminali de război ruși care au ocupat orașul ucrainean Volnovaha. Acum 7 zile rușii au masacrat o familie întreagă de ucraineni din acest oraș

Podul.ro continuă să dezvăluie identitățile mai multor criminali de război ruși care au luat parte, sau iau chiar în aceste momente parte, la comiterea unor acte de genocid și crime de război împotriva ucrainenilor și a Ucrainei invadate.

De această dată, vom prezenta identitățile unor invadatori ruși care se află în orașul ocupat Volnovaha. Printre ei, militari ruși, voluntari, oameni afiliați partidului lui Putin, dar și alții. Amintim că acum 7 zile, ocupanții ruși din Volnovaha au făcut ceea ce au făcut toți invadatorii lui Putin începând cu 24 februarie 2022, au masacrat o familie întreagă de ucraineni chiar în propria lor locuință – detalii AICI. Această crimă abominabilă reprezintă doar unul dintre cazurile cunoscute, însă avertizăm că există sute de astfel de crime ascunse. 

Mai jos, vă prezentăm câțiva ocupanți ruși din Volnovaha pe care am reușit să îi identificăm. 

Unul dintre rușii influenți și putrezi de bogați care le acordă sprijin militar și umanitar direct ocupanților din Volnovaha este un oarecare Mihail Lisov (acb_union.ru – pe Instagram). Acesta este afiliat mai multor organizații teritoriale de tineret ale partidului lui Putin, Rusia Unită (Edinaya Rossya). Lisov a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de mai mulți criminali de război ruși din Volnovaha, venind în acest oraș ucrainean ocupat cu ocazia Zilei naționale a steagului Rusiei. 

Un oarecare Eduard (16__eduard – pe Instagram) a postat, pe 7 august, o fotografie din Volnovaha. Acesta se afla lângă o cazarmă improvizată rusească unde erau afișate două drapele care fac referire la regiunea rusă autonomă Tatarstan. De menționat că și chipiul pe care îl poartă acest ocupant are inscripționat drapelul Tatarstanului, ceea ce însemnă că individul e originar din această zonă. 

Un oarecare Sawin.rodion91 (foto jos și în deschidere)cu același ,,nume” pe Instagram, făcuse o postare, ce-i drept, mai veche, datând din 13 noiembrie 2022, din zonele de acțiune militară din Volnovaha, alături de camarazii săi. Totuși, mai curioasă ni se pare, desigur, descrierea pe care a făcut-o Sawin imaginii: ,,Вы нас не ищите, мы сами вас найдем” – trad. ,,Voi să nu ne căutați pe noi, căci noi vă vom găsi pe voi”. 

Igor Kuznițsov, (shakermix – pe Instagram) a postat și el mai multe imagini și video-uri din zonele de acțiune militară din Donețsk și implicit din regiunile și localitățile ucrainene pe care el și camarazii săi le-au cotropit, ucigând numeroși civili. Din Volnovaha ocupată, Kuznițsov a făcut o postare, fără a include și o descriere, cu o clădire civilă distrusă în totalitate. Probabil, Kuznițsov nu a mai avut ce comenta (este evident că acești militari ruși își dau perfect seama de crimele pe care le comit).

Un ,,oaspete de onoare” al orașului ocupat a fost și cunoscutul actor de teatru și film, regizorul rus Ruslan Bankovskii (ruslanbaranovskii_official – pe Instagram). Conform unei postări pe Instagram, Bankovskii s-ar fi aflat la Volnovaha pe 24 noiembrie 2022, unde a fost însoțit de artistul Serghey Holmogorov și de producătorul Dmitrii Domnici. Aceștia le-au adus invadatorilor ruși din prima linie ,,cadouri” și produse alimentare.

Printre ocupanții din Volnovaha se regăsesc și indivizi care preferă să își păstreze anonimatul pe rețelele de socializare. Unul dintre ei este și ssssu.li – pe Instagram, a postat o imagine din Volnovaha, care-l înfățișează stând cățărat probabil pe un tanc, alături de alți 2 criminali, aceștia făcând razii chiar pe lângă curțile ucrainenilor. 

În Volnovaha a fost și Serghey Prokopenko (sb.prokopenko – pe Instagram), așa-zisul ,,Prim-vicepreședinte al Adunării Populare a Republicii Populare Donețsk – DNR”, așa-zis ,,Prim-adjunct al secretarului Filialei regionale Donețsk a organizației politice Edinaya Rossia (Rusia Unită), partidul lui Putin. Fiind ucrainean, având și nume ucrainean, dar fiind născut la Rostov, în Rusia, Prokopenko a fost numit în aceste așa-zise ,,funcții” probabil datorită contactelor sale cu trădătorii de patrie și separatiștii din Donețsk și Luhansk. La Volnovaha, Prokopenko a mers pe 22 martie 2022, data când a postat o imagine de acolo în care apare alături de alți complici la terorism și ocupație. Toți cei din poză țin în mâini sacoșe pe care sunt inscipționate simbolurile partidului lui Putin. 

Din categoria ,,vizitatorilor” ruși veniți să facă ,,turism” prin Volnovaha distrusă de trupele lor genocidare s-a numărat și Julieta Yurievna (juliett_yurievna – pe Instagram). Aceasta a venit la Volnovaha pe 10 mai 2022, chiar în primele luni ale ocupației rusești, pe când orașul era complet devastat (pe-atunci, rușii încă nu apucaseră să facă ,,cosmetizări” și ,,igienizări” cum făcuseră în Mariupol). Dar această Juliett s-a postat lângă stema și tricolorul rusesc, având și psihopaticul tupeu de a scrie următoarea descriere a imaginii: ,,Жизнь налаживается”, ,, Империя уже здесь” – trad. ,,Viața se normalizează, imperiul este deja aici, pe loc”. 

O altă turistă, o ,,rusoaică” (sau, așa își imaginează ea), Elena Lukan (_elenalukan_ - pe Instagram), din Donețsk-ul separatist ocupat deja de mulți ani de ruși, a mers la Volnovaha chiar din primele săptămâni ale ocupării. Dichisită în haine militare, turista ,,rusă” a fost probabil curioasă să asiste la ,,bravadele” ocupanților, cei care, amintim, i-au ocupat orașul Elenei încă din 2014. Fotografia postată de Elena pe Instagram datează din 14 martie 2022. 

Revenind la turistele cu aere de ,,vedete” care au trecut prin Volnovaha, nu o putem omite nici pe Iya Lemman (lemman_iya – pe Instagram), psiholog și bloggeriță. Buzata a mers la Volnovaha destul de recent, de pildă, pe 28 septembrie a fost acolo. Cu ochelari de soare, purtând haine clasice și tocuri scumpe, nu este clar ce ,,misiune” a îndeplinit, dar cert este că a postat o imagine de acolo, unde stă alături de un ocupant rus cu fața acoperită. 

Un alt ocupant rus pe care am reușit să-l identificăm ca făcând parte din trupele de ocupație staționate în Volnovaha, cele care, reamintim, săvârșesc genocid, omoarând civili și copii ucraineni în case, este tatarinvl – pe Instagram, care a preferat să folosească doar un pseudonim, fără să-și dezvăluie numele sau pronumele. Totuși, Podul.ro îi publică identitatea facială. 

Un alt criminal de război, ce-i drept, mult mai notoriu decât restul, este Igory Koloskov (koloskov_gord – Instagram). Individul e foarte activ și chiar am spune, destul de indiscret pe Instagram. Postează tot felul de evenimente din viața sa personală. După cum era de așteptat, Koloskov a postat și imagini cu zone de conflict din Ucraina, bravând fără pic de scrupule. 

În singura imagine postată de Koloskov din Volnovaha, acesta se află în una din tranșeele de acolo alături de un alt invadator, bine echipat, a cărui identitate nu o cunoaștem. Notorietatea lui Koloskov constă în faptul că a fost decorat atât de Rusia, cât și de autoritățile publice locale din Primorskiy Krai, de unde este originar. Decorat, reiterăm, pentru merite închipuite – nu pot exista acte de merit, eroism, curaj, cel mult, poate, pentru serviciu credincios adus patriei în anihilarea vecinilor și declanșarea de războaie contra lor. Probabil, ca un simbol al crimelor pentru care a fost decorat, Koloskov a făcut o poză ordinelor, punându-le laolaltă cu un briceag. 

Un alt criminal de război, despre care credem că ar fi, cel mai probabil, deja mort, este Aleksandr Donetskiy (aleksandr_donetskiy3 – pe Instagram). Ocupantul nu a mai postat nimic din luna aprilie a anului trecut. În ultima postare, Aleksandr a postat un video care surpinde momentul lansării unor atacuri teroriste prin folosirea artileriei. În Volnovaha, Aleksandr s-a aflat pe 26 martie, și probabil, a luat parte la ocuparea orașului. 

Printre turiștii ruși veniți în Volnovaha se numără și Ruslan (ruslandruzone – pe Instagram), dar și Timur Gomadov (timagomadov – pe Instagram), ultimul, aflându-se în Volnovaha pe 24 iulie 2022, a dat buzna în ceea ce pare a fi o gospodărie locală, făcând haz de tragedia localnicilor ucraineni. ,,Я и точка U” – trad. ,,Eu și punctul U”, a comentat individul pe Instagram. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.