Israelul a oprit orice furnizare de energie electrică, apă și combustibil către Fâșia Gaza, până când ostaticii nu vor fi eliberați. ”Fără electricitate, spitalele riscă să se transforme în morgi”, avertizează oficialii Crucii Roșii


  • ACP
  • Oct 12, 2023 13:59
  • 1585
Israelul a oprit orice furnizare de energie electrică, apă și combustibil către Fâșia Gaza, până când ostaticii nu vor fi eliberați. ”Fără electricitate, spitalele riscă să se transforme în morgi”, avertizează oficialii Crucii Roșii

Energia electrică, apa și combustibilul nu vor mai fi furnizate în Fâșia Gaza până când israelienii ținuți ostatici nu se vor întoarce la casele lor, a declarat joi ministrul israelian al Energiei, Israel Katz, făcând referire la cei aproximativ 150 de israelieni răpiți sâmbătă de Hamas. 

„Ajutor umanitar pentru Gaza? Niciun întrerupător electric nu va fi pornit, niciun hidrant de apă nu va fi deschis și nici un camion cu combustibil nu va intra în Gaza până când israelienii răpiți nu vor fi returnați”, a spus ministrul într-o declarație, adăugând: „nimeni nu ne va ține nouă predici morale”. 

Guvernul israelian face eforturi pentru salvarea celor 150 de ostatici, după ce au fost uciși alți 1200 de israelieni în cursul atacurilor teroriste de sâmbătă ale organizației Hamas. 

Între timp, singura centrală electrică din Gaza a rămas fără combustibil încă de miercuri, iar generatoarele de rezervă ar putea să mai funcționeze doar câteva ore, au spus pentru BBC oficiali ai Crucii Roșii. 

Centrele medicale din Gaza au fost copleșite după ce Israelul a impus un „asediu complet” asupra teritoriului palestinian, unde a atacat mai multe ținte cu lovituri aeriene și de artilerie ca răspuns la atacurile teroriste fără precedent ale Hamas, de sâmbătă. 

"Pe măsură ce Gaza pierde energia electrică, spitalele pierd energia de asemenea, punând în pericol nou-născuții din incubatoare și pacienții vârstnici cu oxigen. Dializa renală se oprește și nu pot fi făcute radiografii", a declarat Fabrizio Carboni, directorul ICRC pentru regiune.

 „Fără electricitate, spitalele riscă să se transforme în morgi”, a punctat el, avertizând că spitalele încă funcţionează, dar cu generatoare care mai au combustibil doar pentru câteva ore – sursa BBC

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.