"Baliverne!". Psihiatrul Gabriel Diaconu demontează intoxicarea marca Victor Ponta cu privire la soarta românilor arși în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia: "Nici una din țările care au primit pacienți români NU a avut un rol în selecția pacienților!"


"Baliverne!". Psihiatrul Gabriel Diaconu demontează intoxicarea marca Victor Ponta cu privire la soarta românilor arși în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia: "Nici una din țările care au primit pacienți români NU a avut un rol în selecția pacienților!"

Psihiatrul Gabriel Diaconu descrie drept "baliverne" afirmațiile făcute în contextul tragediei de la Crevedia de fostul premier Victor Ponta, actualmente consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu. 

Gabriel Diaconu atrage atenția că membrii celulei de criză a Ministerului Sănătății din România și medicii români sunt cei ce decid care pacienți necesită îngrijiri medicale în străinătate, în calcul fiind luați o serie de parametri, realitatea fiind astfel totalmente diferită de situația descrisă manipulator de Victor Ponta, care din rațiuni patriotarde a încercat să demonizeze și de această dată partenerii externi ai țării noastre. 

"Simt nevoia să fac o precizare, după ce domnul Ponta a făcut niște declarații iresponsabile în spațiul public privind transferul pacienților de la Crevedia în străinătate.  

România, prin medicii români și celula de criză la nivelul Ministerului Sănătății, respectând criterii MEDICALE și jurământul hipocratic, a decis ce pacienți vor fi transferați. Nici una din țările care au primit pacienți români, dincolo de disponibilitatea - prin Mecanismul de Protecție Civilă - de-a ajuta, nu a avut un rol în selecția pacienților. Această selecție a fost făcută la nivel național din dorința de-a maximiza supraviețuirea fiecărui pacient.  

Pacienții în stare «rea» nu sunt «lăsați» să moară în România. Fiecare dintre pacienți merită cea mai bună șansă la supraviețuire. Pe de altă parte nu putem omorî, cu bună știință, un pacient ne-transportabil prin decizia de-a-l trimite cu avionul în altă țară, când însuși zborul ar putea să-i fie fatal.

Restul sunt, simplu spus, baliverne", precizează Gabriel Diaconu într-o postare pe Facebook. 

În urma tragediei de la Crevedia, doi oameni au murit, iar 58 au fost grav răniți din pricina mai multor explozii care s-au produs, sâmbătă seara, la o stație GPL ilegală, deținută de fiul primarului PSD al orașului Caracal. 

Întrucât sistemul medical românesc nu are capacitatea de a-i îngriji pe toți acești răniți, 12 pacienți au fost transferați la spitale din străinătate. Cei 12 pacienți au arsuri de diferite grade, iar jumătate dintre ei sunt intubați. Însă, Victor Ponta a găsit de cuviință chiar și în acest context să facă o declarație patriotardă și cinică, spunând la România TV - postul de televiziune fondat de infractorul fugar Sebastian Ghiță - că spitalele din străinătate vor doar să beneficieze financiar de întreaga situație, tratând doar cazurile de pacienți ce se află în stare bună. 

"Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții care sunt în stare bună. Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român, acesta este interesul lor", a zis Ponta. 

De altfel, în cazul pacienților în stare foarte gravă, Gabriel Diaconu demontează în postarea de mai sus o altă intoxicare propagată de Ponta, psihiatrul precizând că există cazuri de pacienți a căror stare nu permite transportul în străinătate, căci asta le-ar putea fi fatal. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.