Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan îi cere premierului Marcel Ciolacu să renunțe la măsurile fiscale care vor sufoca întreprinderile mici și mijlocii, respectiv să vizeze mai degrabă companiile gigant din străinătate care exportă profitul, statul român fiind astfel prejudiciat.
"Dacă Guvernul vrea cu adevărat bani la buget, dacă avem curaj și suntem cu adevărat responsabili și patrioți, vom face ce n-a făcut nimeni timp de 30 de ani: ne vom uita și vom găsi soluții de impozitare a celor care, deși au cifre de afaceri de miliarde, unii chiar de peste 10 miliarde, raportează profit zero prin inginerii fiscale legale, pe care le permite de ani de zile statul gras și incompetent. 60 din primele 150 de companii au raportat profit zero! Este inadmisibil să ne urcăm cu picioarele pe microîntreprinderi, să căutăm bani la IMM-urile românești, cu cifre de afaceri de zeci de mii, sute de mii sau câteva milioane, și să permitem în continuare giganților să ne sfideze! Nu vreți să începem, înainte de orice, cu un impozit pe aceste cifre de afaceri și blocarea transferurilor de capital, precum și anularea facturărilor din categoria Management Fee? Doar anul trecut în ultimul trimestru, un gigant din zona hypermarket a facturat Management Fee de 400 de milioane de lei (80 de milioane de euro) către compania mamă. Există nenumărate posibilități de a aduna bani la buget. Ca să nu mai vorbesc de faptul că redevențele sunt absolut ridicole în continuare, atât în zona de resurse minerale, cât și în zona de suprafețe agricole. Haideți să începem cu începutul logic și de bun-simț marea reformă fiscală din România și să nu lovim cu lopata în cap micii capitaliști români, care și-așa trăiesc de pe-o zi pe alta!", subliniază Rareș Bogdan într-o postare pe Facebook.
"Citiți materialul de mai jos integral și vă cruciți! Și nu aruncați telefonul pe fereastră, de nervi!", mai spune Rareș Bogdan, referindu-se la un articol publicat de site-ul afaceri.news, care prezintă multinaționalele ce "căpușează cu sume aiuritoare bugetul de stat, trimițând acasă profiturile realizate în urma unor cifre de afaceri gigantice în România". (citiți AICI mai multe detalii)