Presa turcă acuză Statele Unite pentru ajutoarele oferite grupării kurde PKK chiar când aceasta efectuează atacuri asupra Turciei


  • ACP
  • Jun 12, 2023 16:56
  • 1805
Presa turcă acuză Statele Unite pentru ajutoarele oferite grupării kurde PKK chiar când aceasta efectuează atacuri asupra Turciei

Presa din Turcia acuză Washingtonul că a trimis în zona controlată de kurzi din Siria un convoi de aproximativ 40 de vehicule cu muniție și combustibili pentru gruparea teroristă PKK, ramura siriană a grupării YPG. 

Coform presei turce, convoiul format din cisterne și camioane încărcate cu muniție a plecat din Irak, din locații legate de armata americană, ajungând duminică în Hassakeh, în aceeași zi în care gruparea YPG a tras cu rachete către o secție de poliție turcă de la granița dintre Siria și Turcia. 

Washingtonul ar sprijini constant de gruparea kurdă trimitandu-i provizii în Hassakeh, Raqqa și Deir ez-Zor și motivând aceasta poziție prin lupta comună împotriva ISIS, chiar dacă PKK este desemnată organizație teroristă în SUA, Uniunea Europeană și Turcia. 

Sprijinul Washingtonului pentru gruparea kurdă din Siria a tensionat semnificativ relațiile bilaterale cu Ankara, mai ales în condițiile în care PKK a folosit baze în nordul Irakului și nordul Siriei pentru a efectua atacuri asupra Turciei și lucrând la crearea unui coridor terorist de-a lungul graniței, conform Ankarei. 

Turcia a lansat mai multe acțiuni militare împotriva grupărilor kurde începând din 2016, încercând să stabilească o linie de securitate de 30 de kilometri adâncime, pentru care Washingtonul și Moscova s-au angajat să ofere sprijin în octombrie 2019, când Turcia a inițiat Operațiunea Izvorul Păcii împotriva PKK/YPG și ISIS în nordul Siriei. 

Ankara acuză că mulțumită ajutorului american în valoare de milioane de dolari, YPG-ul și-a consolidat pozițiile în nord-estul Siriei, în ciuda promisiunilor Washingtonului față de Turcia că se va „consulta și va lucra îndeaproape” cu Ankara împotriva ISIS și a PKK – sursa AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.