Adela Mîrza: "Creșterea veniturilor unui profesor trebuie să aibă la bază și performanțele acestuia! Protestul dascălilor e unul legitim, dar nu în orice condiții"


Adela Mîrza: "Creșterea veniturilor unui profesor trebuie să aibă la bază și performanțele acestuia! Protestul dascălilor e unul legitim, dar nu în orice condiții"

"S-ar putea ca unii dascăli să se supere, dar creșterea veniturilor unui profesor trebuie să aibă la bază și performanțele acestuia!", a precizat, într-o postare pe Facebook, președinta partidului Alternativa Dreaptă, Adela Mîrza. 

Într-o emisiune a postului TV online Media Prezent, Adela Mîrza a abordat tema protestelor profesorilor, spunând că acestea sunt legitime, însă nu în orice condiții. În acest context, președinta AD și-a exprimat speranța că profesorii nu au ieșit în stradă doar pentru măriri de salarii, ci pentru o reformă structurală amplă care să includă cu adevărat recompensarea performanței. 

Adela Mîrza: Protestul dascălilor este unul legitim, dar nu în orice condiții. S-ar putea să-i supăr pe unii dascăli prin ceea ce spun. Este justificată frustrarea, supărarea din educație. Sunt probleme mari în acest domeniu. După cum vedeți, proiectul domnului Iohannis, "România Educată" este un faliment pe toată linia. Aș vrea totuși să cred că dascălii nu au ieșit în stradă doar pentru salarii. Ați văzut sistemul, e unul foarte inechitabil. Sunt dascăli care intră în sistem cu 2000 și ceva de lei. Nu ai cum să faci performanță. Nu poți să atragi un om de calitate, un om bine pregătit care vrea să facă educație, cu suma aia. Mai bine se angajează la un supermarket pe banii ăia. Atunci, tu dacă vrei performanțe în educație investește în cercetare, în infrastructură, în logistică, în pregătirea dascălilor și în evaluarea lor. 

Moderator: Sunt licee în România care în ultimii cinci ani fie nu au niciun elev care a luat bacalaureatul, fie a fost luat de unul, maxim doi. 

Adela Mîrza: Poate îi evaluăm și pe dascăli. Dacă nu ai promovabilitate, dacă ai promovabilitate zero, atunci desființezi acel liceu. Nu se justifică salariile dascălilor dacă ceea ce iese din mâna lor este egal cu zero. De ce aș plăti salarii în acel liceu și aș menține un întreg aparat? Să se ducă acei bani la dascălii care au performanțe. Tu lucrezi cu oameni. Ce iese din mâna ta poate fi un geniu sau poate nenoroci alte generații de elevi. Poate ne uităm puțin în afară cum se abordează educația. Avem exemple celebre în străinătate, însă la noi încă mai merge fabrica de diplome, funcționează în continuare impostura, iar atunci nu ai cum să ai performanță în educație. Revin, nu generalizez. Sunt școli foarte bune cu dascăli extraordinari care-și fac treaba minunat, iar din mâna lor ies bijuterii, adevărate bijuterii umane. Acei oameni ar merita să câștige mai mult. Pe acei oameni trebuie să-i recompensezi, nu pe toți la fel! 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.