FOTO inedite. Cu moartea pre moarte călcând: dramatica și totodată luminoasa rezistență a colonelului Gheorghe Arsenescu, liderul partizanilor musceleni din gruparea de la Dragoslavele-Muntele Roșu. Istorii care nu se învață la școală

La 29 mai s-au împlinit 61 de ani de la executarea colonelului partizan Gheorghe Arsenescu  la Fortul 13 Jilava, în Valea Piersicilor, în urma unui proces-mascaradă și după anchete îndelungate, timp în care a fost torturat abominabil. În acest context comemorativ, cu scopul de a-i recupera memoria pentru publicul larg, Podul.ro vă prezintă textul pe care istoricul și cercetătorul Constantin Vasilescu l-a dedicat colonelului (odinioară ofițer de Stat Major al Armatei Regale) și partizanilor din gruparea de la Dragoslavele-Muntele Roșu în remarcabilul volum ”Rezistența armată. O istorie în imagini”, Editura Manuscris – lucrare pe care vă recomandăm să o comandați AICI. 

În cele ce urmează vă prezentăm în integralitate textul cercetătorului Constantin Vasilescu (ilustrațiile sunt preluate din volumul citat): 

”În 1946, printre ofițerii îndepărtați din Armata Română s-a aflat și locotenent-colonelul Gheorghe Arsenescu (foto sus). Deși nu a fost singura cauză, această excludere din sistem a contribuit la constituirea grupurilor de partizani din Muscel, a căror forță motrice a fost însuși Gheorghe Arsenescu. Forțat să renunțe la cariera militară, ofițerul a încercat să-și afle locul într-o societate în plină schimbare, care tindea în ritm accelerat spre eradicarea inițiativei private. Ca întreprinzător , Arsenescu a fost condamnat în 1947 pentru ‹sabotaj economic›. Faptul a făcut ca fostul ofițer să se refugieze la schitul Negru Vodă-Cetățuia, unde s-a ascuns în așteptarea recursului. Prezent la tribunal cu puțin înainte de termen, a fost achitat de orice culpă. Nu a irosit timpul, ascunzând în grotele de preajma schitului arme și obiecte necesare unei viitoare prezențe în munte. 

Originile

Puținele informații despre nucleul de partizani din Muntele Roșu sunt, de multe ori, neclare și exagerate, fiind tributare aurei legendare dobândite de personaje precum starețul Pimen Bărbieru, sau Gheorghe Arsenescu. Nucleul inițial s-a format în februarie 1948, când Arsenescu, alături de frații Ion și Gheorghe Purnichescu, Nicolae Enescu și Pimen Bărbieru au pus bazele unei organizații anticomuniste în incinta schitului Negru Vodă-Cetățuia. La început organizația a fost gândită în contextul prigoanei care urma după eliminarea ultimilor ‹tovarăși de drum›, dar și în ideea provizoratului comunist în România. Fapt mai puțin obișnuit, întemeietorii organizației fuseseră membri ai PNL Tătărescu, Nicolae Enescu făcând parte din structurile superioare ale partidului. Se dorea stabilirea unor locuri de refugiu și ale unor surse de aprovizionare pentru cei urmăriți de Siguranță / Securitate, dar și organizarea unei tipografii și a unui post de radio clandestin, în incinta schitului. Apariția organizației a fost consfințită printr-un jurământ de credință, depus în incinta schitului.

Se recrutează partizani

Ulterior dinamica s-a modificat radical sub influența unui context în permanentă schimbare, dar mai ales sub influența personalității lui Gheorghe Arsenescu. Începând cu prima jumătate a lui 1948, din proprie inițiativă și fără ai înștiința pe ceilalți, locotenent-colonelul a început să recruteze noi membri în organizația pe care o dorea a fi numeroasă și cu rol activ în regiunea muntoasă din nordul județului Muscel. Dorința de a organiza un grup de partizani a fost favorizată de valul de arestări din mai 1948, dar și de fobia anticomunistă și antirusă, foarte prezente în satele de munte din Muscel. Unul dintre cele mai prezente zvonuri în acea perioadă era legat de existența unor liste întocmite de Siguranță / Securitate cu persoane indezirabile, menite a fi ridicate și executate. Încrezător la rândul său în aceste zvonuri și exploatându-le în favoarea lărgirii organizației, Arsenescu se adresa deseori celor pe care dorea să-i recruteze cu formule de mare impact psihologic: ‹Băieți, dacă vă arestează, au să vă împuște cpmuniștii!›. Prestigiul său de fost ofițer de Stat Major conferea greutate unor astfel de vorbe. 

În aprilie-mai 1948, Arsenescu i-a recrutat pe Longin Predoiu, țăran din localitatea Dragoslavele, și pe Gheorghe Hachenzelner, fost legionar, urmărit de Siguranță, cărora le-a dat sarcina de a construi adăposturi în Muntele Roșu, în apropierea localității Dragoslavele. Cei doi au fost ajutați de frații Ion și Gheorghe Zichil, originari din aceeași localitate, care la scurt timp l-au adus în munte și pe Alexandru Alexandrescu, un tânăr condamnat pentru activitate anticomunistă și evadat de sub escortă. De asemenea, a implicat în activitățile de organizare foști subordonați și cunoștințe apropiate: Miron Grigore, Vasile Săndescu sau Victor Suicescu. 

Elementul comun al celor implicați în grupul inițiat de Arsenescu era un acut sentiment anticomunist și antirus, dublat de un trecut politic sau social necorespunzător ‹canoanelor› regimului. Un catalizator suplimentar a fost și experiența frontului de Răsărit, pe care mulți dintre cei implicați în organizarea grupului, țărani sau intelectuali, au avut-o. 

(Stânga: starețul Pimen Bărbieru / dreapta: partizanul Traian Marinescu ”Geagu”)

Pe un drum fără întoarcere

Situația a luat turnura dorită de Arsenescu în ziua de 11 iunie 1948, cu prilejul ‹naționalizării›, când o comisie s-a deplasat în localitatea Cetățeni pentru a prelua fabrica de filatură a fraților Purnichescu. Abuzurile comisiei, soldate cu confiscarea de bunuri mobile și imobile care nu intrau sub incidența legii ‹naționalizării›, au provocat un conflict cu frații Purnichescu, care au fost nevoiți să se refugieze la schit și apoi la o cabană din munți. Informat din interiorul Siguranței că, în urma divulgării locului de refugiu, cei doi frați urmează să fie arestați, Gheorghe Arsenescu și oamenii săi s-au deplasat la cabana unde se ascundeau, iar apoi în Muntele Roșu. Fugarilor li s-a alăturat și starețul Pimen Bărbieru, avertizat de Arsenescu că ”jandarmii vor înconjura mănăstirea și vom fi împușcați”. 

În munte

La adăposturile din munte partizanii aveau la dispoziție armament ușor, compus din pistoale automate, puști mitraliere semiautomate, puști militare și civile, pistolete și grenade defensive și ofensive. A lipsit însă liantul care să confere coeziune grupului. De la bun început Arsenescu a încercat să instituie un regim cazon oamenilor săi, acordându-le grade echivalente celor militare, nume conspirative și organizând un regim de pază și supraveghere prin rotație. Apartenența la grupul de partizani trebuia consfințită de un nou jurământ de fidelitate, noua formulă prevăzând pedepse severe în cazurile de trădare. 

Concomitent, existența cotidiană a partizanilor nu era deloc ușoară. Lipsa hranei, a medicamentelor precum și a condițiilor de trai s-a resimțit: ‹Viața la bordei era anevoioasă. (…) În bordei ploua pe pereți, jos, sub patul de niele, era apă, mâncarea era rece, nu s-a făcut focul ziua mult timp, se făcea seara spre a nu se vedea fumul›. Este unul dintre motivele pentru care între Arsenescu și frații Purnichescu  au intervenit neînțelegeri. Comportamentul cazon al lui Arsenescu nu a fost pe deplin înțeles de ceilalți care au luat mai puțin în serios această latură. Nu-i mai puțin adevărat că ofițerul nu a întrebuințat întotdeauna cele mai fericite mijloace în relațiile cu oamenii săi. Pentru a menține moralul nu a ezitat să folosească exagerările în descrierea contextului, fapt ce, odată perceptibil, a fost mai puțin agreat de ceilalți. 

Se lărgește organizația

Din momentul plecării în munte, Arsenescu a acționat permanent pentru lărgirea grupului, cooptând noi membri din satele de la poale. De asemenea, partizanii și-au activat propria rețea de cunoștințe. Astfel, în perioada următoare au fost cooptați ca membri sau susținători direcți Traian Marinescu ‹Geagu›, Constantin Banu, frații Ioan și Sever Vasilescu, Dumitru Burtea, Ion Purnichi, Iosif Cotenescu, Petre Cojocaru, Ion Constantinescu și alții. 

Partizanii făceau deplasări dese, în special la adăpostul nopții. În satele de la poalele munților plana incertitudinea, iar Securitatea încă nu acționa fățiș. Zvonurile întrețineau o teamă difuză. Existența cotidiană a fost dominată de misiuni de recunoaștere a terenului, deplasări pentru asigurarea nevoilor de aprovizionare sau planuri pentru acțiuni viitoare. 

Trădare, pedeapsă și o tentativă eșuată

Din punctul de vedere al acțiunilor concrete, grupul Arsenescu a avut o activitate redusă, atât din cauza depistării timpurii, dar și din cauza lipsei unității de acțiune între partizani. Primul eveniment important s-a produs la scurt timp după refugierea în munte când Ion Purnichescu l-a împușcat pe ‹fugarul› Petre Diaconescu, care încerca să se infiltreze în grup. Diaconescu sustrăsese dintre materialele depuse de Arsenescu la schit și mai apoi furnizase informații Siguranței în legătură cu ascunzătoarea fraților Purnichescu. 

Pentru a răzbuna abuzul produs la ‹naționalizare›, frații Purnichescu  au plănuit atacarea mașinii care transporta salariile muncitorilor de la fabrica de filatură, care le aparținuse. Deși partizanii s-au deplasat pentru a pune în aplicare planul, ambuscada a eșuat, mașina trecând mai devreme decât era planificat.

O măsură de precauție

Concomitent, Arsenescu făcea dese incursiuni la Câmpulung-Muscel unde și-a realizat un refugiu în locuința surorii sale, pentru a evita să fie luat prin surprindere: 

‹Astfel, în exterior, la capătul casei, am construit o sobă, la sobă am construit o firidă cu un chepeng, pe unde se putea pătrunde în acel adăpost. Pe capacul chepengului erau puse niște paie și dormea acolo un câine al meu. În interiorul adăpostului am montat un post fix, un altul pliant și o masă tot la fel, am instalat un godin mic, am tras lumină electrică în acel adăpost unde am instalat și un aparat de radio›. 

(Armament de-al grupării)

O încercare de infiltrare și pregătiri pentru iernat

Eforturile depuse pentru eliminarea grupului au fost destul de reduse în primă fază. În afară de descinderea la schit, care a succedat fuga fraților Purnichescu, nu au existat acțiuni de amploare. Totuși, în vara lui 1948, o tentativă de infiltrare, facilitată de o intoxicare informativă, a fost pusă în practică, Constantin Banu fiind anunțat de o persoană de legătură că la schitul Cetățuia se află trei fugari ‹înarmați până în dinți› care doresc să ia legătura cu partizanii. Intuind pericolul, Arsenescu a dispus ruperea oricăror legături cu ‹cei trei›, urmată de relocarea adăpostului în zona muntoasă a localității Stoenești.

Începând cu toamna lui 1948, greutățile traiului în munte, încremenirea contextului extern, dar și tensiunile acumulate au condus la răspândirea partizanilor, mulți dintre aceștia alegând să ierneze pe cont propriu. Gheorghe Arsenescu nu a renunțat însă la ideea rezistenței, intenționând ca în primăvară să se reîntoarcă în munți. 

La apropierea iernii, în adăposturile din munți mai rămăseseră patru partizani: locotenent-colonelul Gheorghe Arsenescu, Alexandru Alexandrescu, Ion Purnichescu și Constantin Banu. 

Plecarea ultimilor doi l-a pus pe Arsenescu în situația de a face pregătirile pentru iernat. Armamentul a fost adunat, desfăcut, uns și ascuns într-o claie de fân, la locuința lui Gheorghe Ciolan, din Suslănești, iar locotenent-colonelul s-a refugiat la ascunzătoarea pregătită din timp la Câmpulung. 

Contacte

La sfârșitul lui septembrie 1948 a intrat în legătură cu grupul condus de Dumitru Apostol, care își căuta refugiu în județul Muscel. Grupul a fost preluat de Arsenescu și a fost condus la marginea localității Suslănești, într-o casă părăsită. După o săptămână, sesizând faptul că erau legionari, Arsenescu a purtat o discuție tranșantă, cerând ca partizanii lui Apostol să părăsească refugiul pus la dispoziție. 

Deși s-a încercat medierea, legăturile au încetat, din cauza rigidității ideologice a locotenent-colonelului. Câteva discuții pe care Arsenescu le-a avut cu maiorul Ion Dumitrache, comandant al Batalionului 27 Vânători de Munte Câmpulung-Muscel, au generat mai târziu suspiciunea Securității, alimentând dorința de represiune. Sesizând pericolul, Arsenescu a părăsit Câmpulungul, în decembrie 1948, stabilindu-se în București. Aici a continuat să țină legătura cu unii dintre partizani, dar și să sondeze terenul în vederea acțiunilor scontate în 1949. Mai multe întâlniri pe care le-a avut cu o serie de persoane, printre care și Toma Arnăuțoiu, au pregătit terenul. 

O ciocnire declanșează arestările

Demantelarea grupului Arsenescu a început la sfârșitul lui martie 1949, când Traian Marinescu a fost observat în localitatea natală, Izvoarele. Înarmat, a intrat în localul cooperativei și a sechestrat personalul primăriei, care se afla în aceeași incintă. Înconjurat de organe ale Securității și Miliției, în timpul schimbului de focuri a reușit să se refugieze într-o pădure din apropiere unde s-a rănit în timp ce încerca să manevreze o grenadă defensivă. 

Prin anchetarea sa, Securitatea a obținut primele date concrete  asupra componenței grupului. A urmat un val de arestări căruia i-au căzut victime în zilele următoare Alexandru Alexandrescu, Gheorghe Hachenzeiner, Vasile Săndescu, Ion și Constantin Greculescu, Gheorghe Chiriță, Gheorghe Ciolan, Petre Cojocaru, Pimen Bărbieru, Ion Constantinescu, Toma Burtea, Nicolae Enescu și mulți alții. Arestările au continuat pe măsură ce suspecții au fost identificați. De pildă, frații Ion și Gheorghe Purnichescu  au fost arestați abia în ianuarie 1951. 

Răzleții

Elemente răzlețe sau grupuri minuscule au continuat să activeze în zona muntoasă din preajma localităților Cetățeni-Stoenești-Dragoslavele până în 1950, intrând în conflict cu trupele trimise pentru ‹curățarea zonei›. Este cazul fraților Sever și Ioan Vasilescu, care împreună cu Iosif Cotenescu și Constantin Banu au luat din nou calea muntelui odată cu arestările din martie 1949. În aceleași condiții, dar pe cont propriu, a acționat și Longin Predoiu. Eșecul a condus la retragerea definitivă din munți. Banu s-a predat la 13 ianuarie 1950, în urma terorii exercitate de Securitate asupra familiei sale, Predoiu a fost capturat șapte zile mai târziu, iar Ioan Vasilescu și Iosif Cotenescu au fost descoperiți și arestați în vara lui 1951. Ultimul arestat dintre oamenii lui Arsenescu a fost Sever Vasilescu, prins în toamna târzie a lui 1956. În cele mai multe situații teroarea și turnătoria au stat la baza succeselor reputate de Securitate. 

(Partizanul Ion ”Țică” Purnichescu) 

Pe cont propriu

Însăși căpetenia partizanilor a fost capturată abia în februarie 1960. Alertat de arestările efectuate printre oamenii săi începând cu martie 1949, locotenent-colonelul s-a refugiat în zona muntoasă din apropierea localității Nucșoara, unde, alături de Toma Arnăuțoiu, a întemeiat grupul ‹Haiducii Muscelului›. 

Scăpat dintr-o ambuscadă în localitatea Bughea, s-a retras din grup în toamna lui 1949. Încolțit din nou de Securitate la stâna familiei Marinescu, din Mățău, Argeș, a reușit să scape cu prețul unei răni pe care a fost nevoit să o trateze în condiții dificile. Până în 1960 a fost ascuns și sprijinit de către familiile Aldea, Bivol și Poștoacă, într-o zonă mărginașă a orașului. În 1951, într-o tentativă de a părăsi locul în care se ascundea, a fost împușcat de o patrulă a Securității. A reușit să scape, la adăpostul întunericului, și să se întoarcă în locuința familiei Poștoacă pe care nu a mai părăsit-o până la arestarea din 1 februarie 1960. 

Consecințe

Numărul celor condamnați sau internați administrativ pentru legături cu grupul sau persoana locotenent-colonelului Arsenescu a depășit 100 de persoane. Condamnarea acestora s-a făcut de cele mai multe ori în loturi, Securitatea încercând să sugereze gravitatea faptelor partizanilor. Până în 1962 au fost judecate și rejudecate mai multe loturi, totul culminând cu judecarea și execuția lui Gheorghe Arsenescu, în 29 mai 1962. 

Ca în mai toate situațiile, ‹poveștile› personale ale acestor oameni sunt de-a dreptul remarcabile. Trădarea, uzura, teroarea și perseverența Securității au făcut ca cei scăpați să fie capturați pe rând din ascunzători improvizate, din diferite colțuri ale țării, cu identități false. În urma unor anchete de o brutalitate ieșită din comun, au fost condamnați la pedepse cu ani grei de închisoare, culminând cu pedeapsa capitală pentru Gheorghe Arsenescu, Ion Dumitrache și Nicolae Mihăilescu. 

‹Complotul› din Batalionul 27 Vânători de Munte

În toamna lui 1948, Gheorghe Arsenescu s-a întâlnit cu maiorul Ion Dumitrache, comandantul Batalionului 27 Vânători de Munte. , din Câmpulung-Muscel. 

Deși discuțiile nu au avut nicio consecință practică, au trezit suspiciunea Securității care în 1950 a dispus arestarea maiorilor Ion Dumitrache și Nicolae Mihăilescu, a căpitanului Ion Radu, a locotenenților-majori Constantin Mihăescu și Gheorghe Malașincu și a plutonierilor Constantin Costraș și Atanasie Firică. 

Într-o înscenare judiciară de amploare, cei șapte au fost torturați timp de aproximativ un an, forțați să admită că s-ar fi ‹constituit și participat la organizațiuni de tip fascist, politice și paramilitare› și condamnați cu sentințe variind între 18 ani muncă silnică și pedeapsa capitală. Maiorii Ion Dumitrache și Nicolae Mihăilescu au fost executați la Jilava, în noaptea de 11 mai 1952.

Jurământul

Afilierea la grup era consfințită prin depunerea unui jurământ, inițial în incinta schitului Negru Vodă-Cetățuia, iar apoi la adăposturile din Muntele Roșu. Ceremonialul era condus de locotenent-colonelul Gheorghe Arsenescu și ieromonahul Pimen Bărbieru, dublarea autorității militare de către cea religioasă conferind momentului și o importantă încărcătură mistică. 

Redată în anchetă, sub presiune, de mai mulți dintre partizani, forma jurământului diferă, dar fondul este invariabil același: Arsenescu îl punea cu mâna pe o carte numită ceaslov, ce avea pe copertă semnul crucii și care se afla în chilia stăreției schitului. Jurământul cuprindea formula următoare: ‹Jur credință Regelui Mihai I, jur că nu voi divulga organizația, iar cel care o va divulga va fi executat, atât el cât și întreaga familie. Așa să-mi ajute Dumnezeu›.

Ulterior, în Muntele Roșu, ‹Pimen Bărbieru, preot, citea formula de pe hârtie și cel care depunea jurământul ținea o mână pe armă, iar cealaltă pe o cruce de piatră, în fața colonelului Arsenescu›”. 

Scrisoarea colonelului

În 1948, Gheorghe Arsenescu i-a trimis o scrisoare maiorului Chicoș, șeful Securității din Câmpulung Muscel. Iată textul integral: 

”Domnule maior,

Cred că te va surprinde pe Dta rândurile de față, însă sunt cavaler și sincer în ce scriu aici. Este pentru prima oară, dar și pentru ultima oară când fac acest pas față de Dta. 

Sunt informat că mi-ai arestat sora și rudele mele, în dese rânduri, însă nu înțeleg pentru ce-i chinuiești, când nu au altă vină decât că sunt rude cu mine? 

Eu înțeleg să ai cu mine ceea ce vrei să ai, dar nu aresta și nu chinui oameni nevinovați, căci sunt și necăjiți cu altele, ba unii chiar și suferinzi. Ai și Dta rude și soția Dtale cu toate neamurile, aici lângă oraș. 

Știu că execuți ordinele celor mai mari ca Dta, dar să știi un lucru, că la judecata de apoi cei mari spală putina sau se spală pe mâini, iar cei mici vor plăti oalele sparte. Așa a fost de când e pământul și așa va fi și de acum înainte. 

Dtale ai radio și știi, tot așa cum știm și noi, cum merge situația internațională. Nu mai e pentru nimeni un secret că Țara noastră va fi în curând în rândul țărilor libere în care fiecare cetățean să fie egal în fața legilor, liber să muncească și să facă ce vrea și să se bucure de dreptate și de toate drepturile omului liber. 

Vei trăi și vei vedea și Dta cele de mai sus, cu toate că sunteți îmbibați cu propagandă falsă. 

Oameni arestați oricând, noaptea mai ales, fără a mai ține seama de Constituție și de toate regulile parchetului; țineți arestat mai mult decât prevede legea, maltratați, etc etc. 

Aceasta nu e libertate și nu e dreptate. Însă roata e rotundă și toți cei ce fac abuzuri vor avea parte de ele, cu dobânda respectivă. 

Cred că ar fi cazul ca Dta, măcar în ceasul ultim, să răscolești în sufletul Dtale un colț de omenie și să încetezi cu abuzurile și va fi spre binele Dtale. 

Acesta e singurul scop care m-a făcut să-ți scriu rândurile de față. 

Soția Dtale și multe neamuri de ale sale au fost legionari și mă surprinde că te lasă să faci relele ce le faci. E cazul și chiar și timpul să te cumințești. 

Pentru mine personal nu mă tem de moarte, căci ceea ce îmi va fi scris în frunte, așa voi păți. Dacă eu voi cădea sunt alții hotărâți, în locul meu, să ducă sotelile la sfârșitul lor. 

Eu nu fac politică; n-am făcut niciodată și nu voi face. Eu sunt naționalist român, care doresc să trăiesc liber și în dreptate la căminul meu.

Eu sunt militar de carieră și așa voi muri. Politica s-o facă cei care se pot împăca cu ea. 

Camarade, aș dori ca să lași liberi pe sora și rudele mele ca și pe toți cei nevinovați, căci altminteri vor avea de suferit și rudele Dtale, ale soției Dtale, cum ai mei suferă numai din pricina mea. 

(Scrisoarea colonelului partizan Gheorghe Arsenescu)

Dacă crezi de cuviință să-mi răspunzi ceva, atunci te rog să trimiți pe cineva cu răspunsul să-l depue la poarta Cimitirului Eroilor de la Dragoslavele, cât mai repede.

Nu încerca să înscenezi vreo capcană, căci altcineva va ridica scrisoarea; să nu mă crezi așa de slab, iar dacă nu mă cunoști poate o să-ți dea alții informațiile complete.

După ce voi ceti răspunsul Dtale, s-ar putea să-ți mai scriu, căci sunt hotărât să stau la bârlog și să te las liniștit pentru alte treburi ale Dtale.

Cu bine, Colonel Gică Arsenescu”.