Conductele Nord Stream II și Nord Stream I au fost o greșeală, a declarat ambasadorul Germaniei în Polonia într-un interviu acordat pentru Polish Radio 24.
Guvernul polonez s-a opus sistematic acestor conducte despre care a reliefat că sporesc dependența Europei de energia rusă.
Discuțiile privind conductele cu pricina au provocat falii în UE între țările vestice și estice.
"Uniunea Europeană nu va fi niciodată o zonă fără conflicte", a spus Thomas Bagger.
"Este mai degrabă o metodă de echilibrare pașnică a intereselor țărilor membre, e un fel de dispută instituționalizată care se desfășoară după reguli stabilite", a continuat diplomatul german.
"Nu înseamnă că toate deciziile luate în acest fel sunt corecte. Și sunt ultima persoană care ar spune că nemții iau întotdeauna deciziile corecte. Nord Stream II, dar și Nord Stream I au fost o greșeală", a mai declarat Bagger.
Întrebat care Guvern a luat aceste decizii care au dus la "greșeală", diplomatul german a răspuns: "Diferite guverne federale germane, unul după altul. Da, și Guvernul Angelei Merkel".
În luna septembrie a anului trecut, cele două conducte s-au fisurat din pricina unor explozii rezultate în urma unor posibile acțiuni de sabotaj. (sursa: The First News)