Turcia acuză Germania de încălcarea gravă a libertății presei după arestarea a doi jurnaliști turci


  • ACP
  • May 17, 2023 19:27
  • 939
Turcia acuză Germania de încălcarea gravă a libertății presei după arestarea a doi jurnaliști turci

Un scandal imens a izbucnit între Turcia și Germania, după au fost arestați miercuri jurnaliștii seniori Ismail Erel și Cemil Albay de către poliția germană și au fost făcute percheziții atât la biroul cotidianului în limba turcă Sabah, unde lucrează cei doi, cât și la domiciliile acestora din Frankfurt.

Un avocat care reprezintă publicația proguvernamentală din Turcia, Fatih Zingal, a explicat pentru presă că cei doi jurnaliști au fost arestați și li s-au confiscat telefoanele mobile și laptopurile după o plângere a adepților Organizației Fetullah (FETO), Cevheri Güven și Ercan Karakoyun, făcută împotriva celor doi.

Avocatul turc a subliniat că Erel și Albay sunt jurnaliști profesioniști, iar arestarea lor numai pentru că și-au făcut munca lor de jurnalist este complet inacceptabilă.  

Arestările au declanșat proteste din partea unor asociații locale de jurnaliști, în timp ce Ministerul turc de Externe a contactat autoritățile germane și a cerut eliberarea imediată a jurnaliștilor, ceea ce s-a și întâmplat la câteva ore după arestare.  

Ministerul turc de Externe l-a convocat totodată pe ambasadorul Germaniei la Ankara pentru a-i transmite că Turcia "condamnă ferm" arestarea ca fiind un "act de hărțuire și intimidare a presei turce", iar directorul prezidențial de comunicare, Fahrettin Altun, a criticat incidentul, spunând: "Arestarea jurnaliștilor turci din cauza relatărilor pe care le fac împotriva FETÖ în Germania și confiscarea echipamentului lor este o încălcare flagrantă a libertății presei".   

Purtătorul de cuvânt al președintelui Erdogan, İbrahim Kalın, a declarat pentru publicația A Haber că arestarea jurnaliștilor sub presiunea membrilor FETÖ este inacceptabilă, iar dacă are legătură cu rezultatul alegerilor din Turcia, atunci aceasta se va întoarce împotriva Germaniei. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.