Flancat duminică la un eveniment de "deputatul-cuțitar" Darius Pop, președintele AUR George Simion a reacționat violent la adresa unui reprezentant al partidului Alternativa Dreaptă, liderul filialei AD Sălaj Gavril Lucian Gal, atunci când acesta l-a confruntat pe tema manipulărilor și cazurilor de inconsecvență crasă ale auriștilor în legătură cu PLX 145. Este vorba despre legea adoptată de Parlament ce a fost folosită de auriști pentru a crea isterie printre părinți că li se vor lua copiii, asta deși tot ei au susținut-o în Comisia Parlamentară pentru Egalitate de Șanse.
Acuzat totodată de Gavril Lucian Gal că a mințit atunci când a declarat că AUR poate contesta la CCR proiectul de lege în cauză, George Simion a devenit violent și l-a îmbrâncit, iar apoi a dat bir cu fugiții, așa cum veți vedea într-un video pe care-l prezentăm în cele ce urmează:
Redăm comunicatul AD: "George Simion dacă nu are un răspuns atunci când e prins cu minciuna ameninţă, devine violent şi apoi fuge.
Duminică, prezent la un eveniment tradiţional organizat în satul Pria, Simion a fost întrebat de către colegul nostru Gavril Lucian Gal – Preşedinte AD Sălaj, cum poate să mintă electoratul că a contestat PLX 145 la CCR cu doar 37 de parlamentari.
Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, numai la sesizarea:
– Preşedintelui României;
– a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi;
– a unui număr de cel puţin 25 de senatori;
– a unuia din preşedinţii celor două Camere;
– a Guvernului;
– a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [potrivit art.25 lit.c) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare];
– a Avocatului Poporului (acesta a devenit titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003).
În timp ce liderii AUR se urcau pe gardurile Parlamentului României, Alternativa Dreaptă a sesizat Avocatul Poporului în legătură cu acest PLX 145/2023 care reprezintă o amenințare directă la adresa drepturilor și libertăților individuale, precum și la adresa integrității familiei.
Prins cu minciuna domnul George Simion a început să-l îmbrâncească pe colegul nostru Lucian Gal.
Am apreciat remarca unui susţinător AUR: «Te-ai găsit! Într-o turmă de oi, tu eşti negru!».
Da! Nouă nu ne place să mințim! România are nevoie de o alternativă onestă, nu are nevoie de alți ipocriți".
Revenind la deputatul AUR Darius Pop, amintim că acesta, pe parcursul unui protest organizat la Parlament de partidul pe care-l reprezintă, le-a transmis jandarmilor că au "noroc că și-au lăsat toți (manifestanții - n.red.) cuțitele acasă".