”Duba neagră” a fost o realitate istorică. Și răpea inclusiv copii


”Duba neagră” a fost o realitate istorică. Și răpea inclusiv copii

Aud că „duba neagră” care răpește noaptea copiii (eventual și femeile sau bărbații) ar fi o legendă, un fel de mit, o invenție ca să bage frica-n oasele unora și altora.

Din păcate duba neagră care aduna oameni noaptea și-i ducea nimeni nu știa unde chiar a existat. Era vorba de mașinile Securității, indiferent de culoarea lor (știți și voi că noaptea toate pisicile sunt negre), folosite în timpul arestărilor nocturne la sfârșitul anilor 40 și în anii 50. Da, chiar existau mașinile astea.

Iar spaima provocată de ele sau de știrea că au trecut prin cartier era una cât se poate de bine întemeiată. Majoritatea celor ridicați s-au întors acasă după muuulți ani, destui nu s-au mai întors niciodată. Autoritățile refuzau să dea informații despre cei ridicați, care de multe ori nici nu aveau întocmite formele legale pentru reținere/ arestare, adică în mod real erau oameni răpiți de structuri ale statului. Asta în condițiile în care legile erau clare cu privire la arestare (dar existau legi secrete care permiteau abuzurile de tipul acesta).

Așa că „duba neagră” chiar a existat și răpea inclusiv copii (să ne amintim de sutele de liceeni ridicați de securiști în anii 50 în Făgăraș, dar și în restul țării?) Nu este un mit, nu este o legendă, „duba neagră” a fost o realitate istorică. Statul român are o îndelungată experiență a exercitării unor abuzuri asupra propriilor cetățeni, de la execuții extra-judiciare/ asasinate de stat până la arestări/ încarcerări ilegale care nu au fost pedepsite niciodată.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.