GALERIE FOTO Centrul Cultural Rus din Nicosia, în flăcări. Posibila cauză a incendiului


GALERIE FOTO Centrul Cultural Rus din Nicosia, în flăcări. Posibila cauză a incendiului

Un incendiu a izbucnit miercuri la Centrul Cultural Rus din capitala Ciprului, Nicosia. Pompierii au ajuns imediat la fața locului cu cinci mașini. 

Potrivit autorităților, întregul acoperiș al Centrului Cultural Rus a fost cuprins de flăcări. Situația a fost însă gestionabilă, iar purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andreas Kettis, a relatat că s-a făcut accesul pe acoperișul clădirii pentru a stinge complet incendiul, precum și pentru a stinge micile incendii din interior.

În cele din urmă, incendiul a fost stins în mai puțin de două ore de la sosirea pompierilor la fața locului.

Cauza incendiului este încă necunoscută, o anchetă fiind în desfășurare. Însă, anumite surse din presă, citate de Kyiv Post, vorbesc despre un atac cu cocktail Molotov. 

"Cauza incendiului va fi investigată în colaborare cu poliția și, dacă este necesar, cu alte servicii de stat", a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andreas Kettis. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.