Generația fără memorie. O generație tristă, căreia nu i-a vorbit nimeni despre dragostea de țară

Redactor-șef al revistei ”Literatura și Arta”, poeta și jurnalista basarabeancă Doina Dabija explică, într-un text postat pe Facebook, convulsiile și degenerările unei generații fără memorie, care iată că nu e în măsură să înțeleagă nici ororile și sacrificiile trecutului recent, nici dezideratul istoric al ReUnirii cu Țara-Mamă.

Podul.ro vă prezintă în integralitate textul Doinei Dabija: 

”O generaţie fără memorie

După Renaşterea Naţională din ’89, mulţi dintre conaţionalii noştri, majoritatea lor – oameni cu carte, au ajuns pe străzile Europei, fiind nevoiţi să-şi câştige pâinea pe pământuri străine. Sperând că, într-o zi, binele în ţară va triumfa şi se vor întoarce acasă. Dar anii au trecut şi foarte puţini s-au mai reîntors, fiindcă timp de 30 de ani nu s-a schimbat nimic, decât păgânii din capul mesei.

Iar copiii acelei generaţii, pe care aş numi-o de aur, au rămas în grija bunicilor, vecinilor, cunoştinţelor sau singuri.

O generaţie tristă, căreia nu i-a vorbit nimeni despre dragostea de ţară. Mulţi dintre ei crezând că tot ce au trăit părinţii lor în ’89, când s-au culcat sub şenilele tancurilor sovietice, doar ca să-şi apere libertatea, sunt poveşti.

Bunicii n-au avut timp să le vorbească despre durerile acestui popor, vecinilor nu le-a păsat, iar pe cei care au crescut singuri cine să-i îndrume? Cine să le vorbească despre Eminescu, deportări şi Unire ori că Republica Moldova este aceeaşi Românie?

Iar acum, după atâta „independenţă”, ne întrebăm unde-i generaţia tânără, unde-s patrioţii! Nu-s! Sau mai găseşti pe ici, pe acolo câte unul, dar trebuie să-l cauţi cu lumânarea.

Fiindcă conducătorii de până acum, preocupaţi mereu de fotoliile lor comode ori cum să ne încorporeze în Federaţia Rusă, n-au avut niciun interes să crească o generaţie naţionalistă.

Dar nici aceasta n-a pus mâna pe carte şi n-a protestat, ci s-a lăsat, spre bucuria trădătorilor, pusă în lanţuri, ca şi cum ar afirma: „Ne place să fim robi!”

Însă o speranţă totuşi există: ca în urma acestei generaţii fără memorie să vină alta. Una care va avea curajul să deschidă gura şi să nu-i fie frică să-l apere pe Eminescu, Limba Română şi libertatea de-a fi ea însăşi.

Iar ca să se întâmple acest lucru, suntem datori să le vorbim copiilor noştri cât mai des despre identitatea lor românească.

Doar în acest fel se vor mai naşte patrioţi. Ca ţara aceasta să mai aibă o şansă. Poate unica ei şansă!”