VIDEO: dezvăluirile lui Corneliu Coposu despre ”Biserica” KGB-istă Rusă. Cum s-au deghizat agenții KGB în ”mitropoliți”, cu bărbi și mustăți false, pentru a-l lucra informativ pe Nicodim Munteanu, Patriarhul României. Culisele unei vizite ”canonice” la Moscova


VIDEO: dezvăluirile lui Corneliu Coposu despre ”Biserica” KGB-istă Rusă. Cum s-au deghizat agenții KGB în ”mitropoliți”, cu bărbi și mustăți false, pentru a-l lucra informativ pe Nicodim Munteanu, Patriarhul României. Culisele unei vizite ”canonice” la Moscova

Veniți la putere în urma unei abominabile băi de sânge, bolșevicii lui Lenin și Stalin aveau să nimicească rapid Biserica Rusă – numeroși preoți și călugări au fost asasinați, alții au fost aruncați în pușcării și lagăre, de unde mulți nu s-au mai întors, bisericile și mănăstirile fiind transformate în grajduri, silozuri ș.a.m.d.. Apoi, conștienți că Biserica reprezintă un vârf de lance al pan-slavismului, așa cum va fi fost și pe vremea țarilor, Kremlinul și-a făcut propria ”biserică” KGB-istă alcătuită din lupi în sutane. 

Într-un interviu, Seniorul Corneliu Coposu dezvăluia un episod șocant pe care l-a auzit chiar din gura Patriarhului Nicodim Munteanu, în 1946, în biroul lui Iuliu Maniu, președintele PNȚ. Abia revenit dintr-o vizită ”canonică” făcută la Moscova, la invitația Patriarhului Alexei, Nicodim a relatat că, după lungi discuții cu 16 mitropoliți ruși, care s-au întins pe durata a două zile, la finalul ultimei întâlniri a realizat că își uitase rozariul în sala Sfântului Sinod, unde s-a întors cu pași repezi, dorind să-l recupereze. Intrând pe neașteptate, nu mică i-a fost mirarea când i-a văzut pe ”mitropoliții” ruși dându-și jos bărbile și mustățile false. Unii se demachiau. Cu toții erau agenți KGB. În realitate aceasta este Biserica FSB-istă și teroristă a Rusiei genocidare de al cărui aport beneficiază și Vladimir Putin. 

În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă pasajul în care Corneliu Coposu relatează dezvăluirile Patriarhului Nicodim Munteanu (mai jos puteți vedea și fragmentul video): 



”Să vă spun o chestie, fiindcă a venit vorba despre Patriarhul Nicodim. Asta-i o chestie de senzație. Patriarhul Nicodim a fost invitat de Patriarhul Alexei al Moscovei la o vizită canonică oficială la Moscova. S-a dus, a avut acolo niște întâlniri, să zic canonice, au discutat probleme de administrație și de organizare și s-a terminat discuția, care, de altfel, a însumat prezența a aproximativ 16 mitropoliți ruși în frunte cu Patriarhul Alexei. Ceea ce vă spun eu este auzit cu propriile mele urechi de la Patriarhul Nicodim. Am auzit-o în anul 1946. 

După ce s-au terminat discuțiile canonice, care au avut loc în sala Sfântului Sinod al Rusiei – de altfel, impresia a fost deosebită, pentru că la primirea Patriarhului României au participat o serie de fețe bisericești, iar anturajul a fost deosebit de bine pus la punct – Înalt Preasfințitul Patriarh al României a plecat, după ce a acordat acolada și sărutarea frățească celorlalte fețe bisericești, iar în ultimul moment și-a adus aminte că rozariul lui fusese uitat pe masă. Cu pași repezi s-a întors înapoi în sala de unde plecase și în momentul ăla i-a văzut pe mitropoliții care participaseră la discuții cum se demachiau, scoțându-și bărbile și mustățile.

Preasfințitul Nicodim Munteanu a fost atât de șocat, încât i-a spus domnului Maniu: ‹Domnule președinte, mulțumesc bunului Dumnezeu că nu m-a lovit damblaua. Am rămas cu gura căscată, am rămas înghețat, când am văzut că discutasem două zile, probleme de dogmatică, de apologetică, cu niște agenți ai KGB, care după ce și-au terminat misiunea s-au demachiat și s-au dus la treaba lor›. Sigur că erau bine informați în probleme teologice”. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.