În acest moment 40% dintre ucraineni nu au acces la electricitate în urma unui nou atac cu rachete rusești. Tot azi atacurile rusești cu rachete au început să vizeze capacitățile de transport ale gazelor naturale din Ucraina.
Tot ce înseamnă funcționarea lumii de azi în Europa este construită cu ajutorul electricității: alimentare cu apă, lumină, căldură, comunicații, transport – dacă scoți din ecuație electricitatea și combustibilii te întorci în secolul al XIX-lea instantaneu (e și o serie de cărți pe tema asta, World made by hand, o postapocalipsă americană fabuloasă: sociologie, economie și științe politice sub formă de literatură). După ce au distrus rafinăriile ucrainene, rușii au început să distrugă sistemul de producție și alimentare cu energie electrică și gaze naturale.
Vorbim de un război total, în care civilii au de suferit enorm, ucrainenii vor trebui să supraviețuiască de la o zi la alta, funcționarea societății devine din ce în ce mai dificilă, fără electricitate și carburanți nu se mai poate vorbi de o economie așa cum o știm, dispar toate avantajele modernității. Dispariția mașinii de spălat și a frigiderului înseamnă că cineva în familie va trebui să spele de mână (de 2-3 ori pe săptămână?) și să gătească în fiecare zi – ore de muncă zilnică, până acum acoperite de acești „roboți”. Nu mai este furnizată apă caldă (nici apă rece) în mod centralizat, nu există gaze să încălzești apa – în esență viața în aglomerările urbane moderne tinde să devină aproape imposibilă. Dar setul de probleme este mult mai amplu, dincolo de igiena personală și hrană.
Să cedeze Kievul în fața acestei barbarii rusești sau să încerce să reziste? Statele occidentale cât mai pot susține o țară de dimensiunile Ucrainei în condițiile în care Rusia face tot ce poate să o întoarcă în secolul al XIX-lea? Procentul ăsta de 40% dintre ucraineni fără curent electric mi se pare înspăimântător. Iar cei care au acces la electricitate mulți dintre ei trebuie să se mulțumească cu 3-4 ore pe zi de curent electric. Nu am o concluzie, doar câteva gânduri despre cifra asta: 40% dintre ucraineni nu au acces la electricitate.