"Suntem gata să cumpărăm arme din țările UE dacă acestea încetează să mai poarte un război cu noi. Suntem pregătiți să dăm comenzi și bani, dar nu într-o situație în care ni se spune că nu există stat de drept în Polonia", a declarat duminică Jarosław Kaczyński, președinte al principalului partid de guvernământ din Polonia, PiS.
În timpul unei întâlniri desfășurate cu localnicii din Bielsko-Biała, liderul PiS a răspuns la o întrebare privitoare la înzestrarea armatei poloneze cu arme americane moderne.
"Desigur, vrem cât mai multe arme americane, dar nu este atât de ușor să le cumpărăm, pentru că armele nu sunt în magazine. Trebuie să le comanzi. Durează ani de zile și ne grăbim", a subliniat acesta.
După cum a explicat Kaczyński, armata poloneză cumpără arme, de pildă, din Coreea de Sud și Marea Britanie.
"Suntem pregătiți să cumpărăm și din alte țări, doar dacă acele țări doresc să oprească războiul pe care-l poartă cu noi în cadrul Uniunii Europene", a mai zis liderul PiS.
"Suntem gata să dăm comenzi și bani, dar nu atunci când ne spuneți că nu există stat de drept în Polonia", a reliefat Kaczyński.
Potrivit președintelui PiS, "în ceea ce privește soluțiile instituționale, în Polonia soluțiile referitoare la instanțe sunt mult mai favorabile pentru independența instanțelor decât în multe țări din UE". (sursa: TVP Info)