Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a mulțumit miercuri premierului Nicolae Ciucă pentru solidaritatea României cu Republica Moldova în criza energetică, informează Agerpres.
"Am discutat despre eforturile României de integrare în Spațiul Schengen, pe care Comisia Europeană le susține integral. Am mulțumit României pentru solidaritatea ei cu Republica Moldova în criza energetică. Aceasta este calea europeană", a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.
Prim-ministrul Ciucă a avut, miercuri, la Bruxelles, o întrevedere cu președinta Comisiei Europene pentru a discuta despre aderarea României la Spațiul Schengen, stadiul îndeplinirii recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și al implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
De asemenea, au fost abordate temele legate de răspunsul Uniunii Europene la războiul Rusiei contra Ucrainei, precum și de Republica Moldova.
Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți, a declarat ieri președinta Maia Sandu pe parcursul reuniunii Consiliului Suprem de Securitate (CSS).
Membrii CSS au analizat situația creată în sectorul energetic al Republicii Moldova, în condițiile în care din 24 octombrie se înregistrează un deficit de energie electrică, după sistarea vânzării de curent electric de către Ucraina, în urma distrugerilor semnificative ale sistemului electroenergetic al acestei țări de către Rusia.
Reprezentanții instituțiilor responsabile de domeniul energetic, dar și cele de securitate au prezentat informații despre situația de pe piața de energie și au descris diverse scenarii de evoluție a lucrurilor, inclusiv riscul ca gigantul rus Gazprom să reducă și mai mult sau să stopeze definitiv livrarea de gaze naturale către Republica Moldova.
Totodată, au fost analizate căile alternative de asigurare cu electricitate a populației și a sectoarelor economice, dar și măsurile ce se impun pentru a reduce impactul crizei energetice. Deficitul de energie electrică ar putea fi compensat prin achiziții de pe alte piețe, dar la prețuri mai mari.
Maia Sandu a cerut Guvernului să vină cu un set de acțiuni, obligatorii pentru toate instituțiile publice, de monitorizare continuă și de reducere a consumului de energie electrică.
Sectorul energetic al R. Moldova este afectat puternic de războiul declanșat de Rusia contra Ucrainei, aceasta din urmă fiind nevoită să sisteze exporturile de energie, după bombardamentele rusești care au distrus, la începutul lunii octombrie, o bună parte a infrastructurii energetice a țării.
Gazprom a redus unilateral livrările de gaze către R. Moldova cu 30%, iar așa-zisa administrație de la Tiraspol a anunțat că centrala de la Cuciurgan nu va mai putea asigura 70% din necesarul de energie electrică pe malul drept al Nistrului. (sursa: AICI)
Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu. a anunțat pe 13 octombrie că a fost semnat un contract de furnizare a energiei - 100 MW între Hidroelectrica și Energcom, compania desemnată de Guvernul Republicii Moldova în acest sens.
"Prin OUG 138/2022, care a fost adoptată ieri, am modificat OUG nr. 119/2022 astfel că «în situaţii excepţionale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranţei în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligaţia să încheie contracte bilaterale, în limita cantităţilor disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrică desemnaţi de către Guvernul Republicii Moldova", a adăugat ministrul Energiei.
"Energie electrică pentru Republica Moldova! Prin OUG 138/2022, care a fost adoptată ieri, am modificat OUG nr. 119/2022 astfel că «în situaţii excepţionale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranţei în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligaţia să încheie contracte bilaterale, în limita cantităţilor disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrică desemnaţi de către Guvernul Republicii Moldova, în acest sens, la preţul de referinţă prevăzut în anexa nr. 2. Energia electrică vândută în aceste condiţii acoperă exclusiv necesarul de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova.»", a scris Virgil Popescu pe Facebook.
Ministrul Energiei a mai spus că "Hidroelectrica şi Energocom, companie desemnată de Guvernul Republicii Moldova - Andrei Spînu, au semnat astăzi un contract de furnizare - 100 MW".
"În această noapte începe furnizarea de energie electrică, pentru Republica Moldova. Am fost, suntem şi vom fi alături de cetăţenii din Republica Moldova", a completat Popescu. (sursa: news.ro)
De asemenea, Guvernul R. Moldova a anunțat ieri cumpărarea unei cantități suplimentare de energie din România, de data aceasta de la OMV Patrom.
"Azi Moldova a continuat să ia energie de avarie din România. Mâine vom fi în aceeași situație. Energocom a semnat un contract cu OMV Petrom (România) pentru alți 50 MW însă nu este suficient pentru a acoperi întreg deficitul. Trebuie să continuăm să economisim pentru a evita deconectările consumatorilor.
De asemenea, azi s-a reușit completarea stocului de gaz cu încă 6 mln m3. În total avem achiziționate 89.5 mln m3 de gaz", a spus vicepremierul R. Moldova, Andrei Spînu, într-o postare pe Facebook.