"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Confesiunile și vindecarea prin scris ale Alexandrei Furnea, gravă rănită în incendiul de la Colectiv din 30 octombrie 2015, au fost adesea, în mod aberant, curmate de Facebook, rețeaua de socializare aleasă de tânără pentru a-și împărtăși gândurile, traumele, suferințele fizice și psihice îndurate pe parcursul atâtor ani de tratamente și intervenții chirurgicale, dar și brutalitatea sistemului medical românesc care pur și simplu i-a lăsat baltă pe răniți după externare. Atât de dese au fost „încălcările” depistate de roboți, atât de des i-au fost îndepărtate textele și imaginile, încât Alexandra a simțit că este inutil să mai publice texte care vor fi raportate și apoi șterse de rețea.
Povestea sa, scrierile sale admirabile atinse de un talent literar indubitabil nu se vor pierde însă, „Jurnalul lui 66”, cum și-a intitulat seria textelor legate de tragedia de la Colectiv, vor ajunge însă la public în curând într-o formă necenzurată și nesupusă unor „standarde” mai apropiate de cenzura unui regim totalitar decât de rigorile decenței cu care ar trebui să ne manifestăm în spațiul public, dar care sub nicio formă nu ar trebui să reprezinte o încălcare libertății de exprimare.
Alexandra Furnea dezvăluie pe Facebook că „Jurnalul lui 66” a devenit volum de memorii în adevăratul sens la cuvântului și va fi lansat curând la editura Humanitas.
Fragmente din volum pot fi citite și AICI.
Sursa foto: Alexandra Furnea/Facebook
Redăm mai jos, integral, postarea în care anunță apariția cărții sale:
„De aproape un an, public mai rar pe platformele de socializare texte despre lucrurile care contează pentru mine. Nu am redus frecvența postărilor pentru că nu îmi mai pasă de România și de suferințele românilor, ci pentru că aproape toate materialele pe care le scriam erau raportate masiv de, suspectez eu, persoane deranjate de mesajul lor. Câteva luni bune, contul meu s-a aflat sub avertisment din partea Facebook (Account Warning) deoarece cream conținut care, potrivit administratorilor platformei, încălca regulile comunității. Unele dintre textele extrase din „Jurnalul lui 66”, mărturia mea despre incendiul din clubul Colectiv, dar și despre ceea ce s-a petrecut după, în spitale, au fost etichetate drept spam și au fost șterse. M-am gândit să îmi închid contul, dar apoi am luat o altă decizie, mult mai importantă.
Pentru mine, dincolo de a fi confesiunea mea despre ceea ce s-a petrecut în noaptea de 30 octombrie și după aceea, „Jurnalul lui 66” este un testament indelebil pe care îl las României în speranța că, la un moment dat, tragedii precum cea din Colectiv nu vor mai fi posibile. Acest text nu este doar o înșiruire cathartică de cuvinte. Este povestea unei traume personale și colective, închegată cu mari eforturi sufletești, pe care am scris-o de multe ori plângând, în timp ce smulgeam din mine amintiri mult prea vii și fierbinți, de parcă întâmplările din memorie se petreceau din nou, chiar atunci. Ele ardeau în interiorul meu cu flăcări la fel de pustiitoare ca acelea care mi-au distrus cândva trupul. Am retrăit, cu fiecare capitol, cele mai grele momente ale vieții mele, cele mai cumplite dureri și cele mai crunte umilințe și neputințe. Am blestemat și am binecuvântat în gând luciditatea cu care am putut să înregistrez clipele pe care le-am împărtășit cu voi, cu scopul de a le da un sens mai mare, care să depășească însemnătatea lor personală. Să treacă dincolo de aceasta, pentru ca toată suferința să nu fi fost în van. Jurnalul este depozitarul chinurilor mele, devenite inteligibile prin scris. Este un vehicul al vindecării, dar și un text cu valoare de document, care face imposibilă uitarea nedreptăților care au chinuit și au ucis. Faptul că am reușit să ajung la voi publicându-l în spațiul on-line, că mi-ați distribuit și apreciat textele și că v-ați făcut loc în inimă pentru Colectiv, așa cum l-am trăit eu, m-a alinat de multe ori atunci când simțeam că nu mai pot să duc ceea ce trăiesc.
În acești ani, m-am temut de multe ori că „Jurnalul” va dispărea și, odată cu el, toată munca pe care am depus-o pentru a aduce la lumină povestea incendiului, a suferințelor îndurate în spitalele nevindecării și a felului în care am fost abandonați de sistemul medical după ce am fost externați. M-am gândit să-l public sub forma unei cărți, dar nu am avut curajul să trimit unei edituri manuscrisul deoarece, obișnuită fiind cu greutățile, uneori chiar și cu cenzura de care m-am izbit de câte ori am spus că am fost rănită în Colectiv, m-am temut de un refuz.
Probabil că aș fi continuat să ezit dacă prietena mea Andreea Niță, redactor de carte, nu m-ar fi încurajat să încerc totuși să transform „Jurnalul” într-un volum în toată regula, cu coperte frumos ilustrate și file care miros a cerneală proaspătă. Datorită sprijinului și a încurajărilor ei necondiționate, pot să vă dau astăzi vestea că „Jurnalul lui 66 - Noaptea în care am ars” va fi publicat la editura Humanitas și va apărea sub forma unei cărți adevărate, așa cum l-am visat dintotdeauna, fără să îndrăznesc să cred că va căpăta vreodată formă fizică. În câteva zile, va fi disponibil în librăriile din țară, dar și on-line .
Cuvintele sunt prea slabe ca să descrie cât le sunt de recunoscătoare editurii Humanitas și întregii ei echipe, în special doamnei Lidia Bodea, directorul editurii, pentru că au primit „Jurnalul” cu brațele editoriale deschise și pentru grija, respectul și tandrețea cu care au lucrat la ceea ce astăzi pot să numesc cu mândrie „cartea mea”. Fără munca asiduă a acestor oameni, „Jurnalul” ar fi rămas izolat în spațiul virtual și poate, cu timpul, ar fi dispărut de-a binelea, ca urmare a controlării tot mai stricte a conținutului de pe internet. Să fac parte din rândul autorilor Humanitas este o onoare și încă îmi vine greu să cred că este aievea.
În zilele care urmează, am să vă dau mai multe detalii despre data apariției în librării, preț și evenimentul de lansare. Până atunci, vă prezint coperta volumului și vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați oferit până acum. Vă sunt profund recunoscătoare că m-ați citit de-a lungul timpului, m-ați încurajat să continui să scriu și mi-ați împărtășit tragediile voastre, provocate de corupția din România. Deși nu am avut cum să vă răspund tuturor, să știți că binele pe care mi l-ați transmis prin mesaje și comentarii a ajuns la mine și a făcut posibilă vestea frumoasă pe care v-am dat-o astăzi.”
