Ciprian Ciucu, președinte al PNL București și primar al Sectorului 6, a fost mitraliat cu întrebări joi, 4 august, în emisiunea "Bună, România!" de la B1TV, moderată de jurnaliștii Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, asta după ce pesedista Gabriela Firea a dat de înțeles că ar putea fi susținută în 2024, inclusiv de PNL, pentru funcția de primar general al Capitalei.
Deși s-a aflat ani în șir într-un constant război politic cu Gabriela Firea, pe perioada în care aceasta a fost primar al Capitalei, Ciprian Ciucu nu a fost în stare să ofere acum un răspuns ferm dacă exclude, cel puțin la nivel personal, susținerea pesedistei în 2024 pentru al doilea mandat în funcția menționată, argumentând, atenție, că nu poate antagoniza PSD, întrucât, ca primar, are nevoie de intrare la miniștrii pesediști, recunoscând astfel în mod public și fără echivoc că la nivel guvernamental pot fi blocate proiecte, oricât de legitime ar fi, doar din pricina unor declarații făcute de x sau y la TV. Ca replică, jurnalistul Răzvan Zamfir i-a transmis președintelui PNL București că întreaga situație descrisă ține deja de sfera competențelor DNA, întrucât proiectele administrative nu pot fi blocate pe criterii subiective.
Reliefăm unul dintre pasajele-cheie din emisiune:
Radu Buzăianu: Ce am înțeles eu e că există posibilitatea ca miniștrii PSD să blocheze activitatea dvs., în măsura în care vă poziționați împotriva acestei idei pe care a vehiculat-o, poate nu întâmplător, doamna Firea? Se poate așa ceva?
Ciprian Ciucu: Evident că fiecare are prietenii, fiecare are relații de colegialitate, fiecare are sentimente.
Redăm în cele ce urmează dialogul, putem spune inedit, dintre cei doi jurnaliști și președintele PNL București:
Răzvan Zamfir: Declară doamna Firea că sunt discuții despre alegerile locale din București și despre o posibilă alianță PNL-PSD. Mai mult decât atât, aduce în discuție doamna Firea, prin postarea domniei sale, posibilitatea ca PNL să o susțină pentru funcția de primar general.
Ciprian Ciucu: Din ce știu eu, în mod oficial nu au avut loc niciun fel de discuții la nivel de coaliție pe această temă. Dacă o fi avut cineva de la cele două partide discuții private pe această temă, nu pot să știu. Eu personal nu am aflat despre astfel de discuții decât acum, în urma declarației doamnei Firea. Dacă ar fi fost o discuție serioasă, cu siguranță eu și biroul politic al PNL București am fi fost informați. Când antamezi o asemenea discuție e normal să informezi și PNL București. Nu am auzit despre așa ceva și e foarte puțin probabil să fi existat măcar discuții incipiente pe această temă.
Răzvan Zamfir: Deci minte doamna Firea?
Ciprian Ciucu: Nu știu. Posibil să fi fost discuții private.
Răzvan Zamfir: Păi doamna Firea nu vorbește despre discuții private, ci despre discuții incipiente din coaliție.
Ciprian Ciucu: PNL București nu a fost consultat pe această temă și din punctul meu de vedere să deschidem acum aceste discuții... Vedeți cât de volatilă e viața politică astăzi în București și în țară. Să facem acum planuri pe doi ani când vedem cât de mult se schimbă lucrurile de la o zi la alta, mi se pare imatur.
Radu Buzăianu: Din declarațiile dvs. înțeleg că ar putea exista o portiță. Ați lăsa o portiță pentru așa ceva, pentru susținerea Gabrielei Firea de către PNL București?
Ciprian Ciucu: În acest moment strategia noastră politică nu e definitivată. În politică poți să închizi ușile sau să le lași deschise. Din punctul meu de vedere e o non-discuție în acest moment. PNL București are în acest moment alianță cu USR, dar recunosc că avem probleme cu această colaborare la Sectorul 1. Totodată, în acest moment îi asigurăm sprijin politic primarului general Nicușor Dan. Să vă spun acum că o să fac vreodată alianță cu Firea și cu PSD în 2024, vă dați seama în ce situație neplăcută l-aș pune pe primarul general, căruia acum îi acordăm sprijinul.
Răzvan Zamfir: Partenerul dvs. de guvernare, doamna Firea, a deschis acest subiect, motiv pentru care nu e un subiect ce poate fi ignorat.
Ciprian Ciucu: Pentru mine acum e un non-subiect.
Răzvan Zamfir: Pentru dvs. Pentru cetățeni nu e un non-subiect.
Ciprian Ciucu: Vara asta avem multe alte probleme. Vă garantez că și pentru cetățeni e un non-subiect.
Răzvan Zamfir: E un non-subiect pentru dvs.
Ciprian Ciucu: Și pentru cei mai mulți oameni.
Răzvan Zamfir: Ați făcut un studiu sociologic să înțeleg înainte de a interveni cu greu în direct. Firea spune "discuțiile în coaliție aș putea să afirm că sunt incipiente". Dvs. ne puteți garanta că nu au existat discuții în coaliție și doamna Firea minte?
Ciprian Ciucu: Eu nu am zis așa ceva. Am zis că nu am cunoștință personal despre așa ceva.
Răzvan Zamfir: Deci există posibilitatea să nu fi fost dvs. invitat la discuții?
Ciprian Ciucu: Dacă cineva vrea să antameze Bucureștiul într-o discuție serioasă, evident că mă invită. Dar eu nu știu despre astfel de discuții.
Răzvan Zamfir: Dar dvs. luați în calcul susținerea pentru doamna Firea?
Ciprian Ciucu: Tocmai v-am spus că în acest moment nu pot garanta nimic.
Răzvan Zamfir: V-am întrebat dacă luați în calcul, nu dacă garantați.
Ciprian Ciucu: În acest moment nu iau în calcul așa ceva.
Răzvan Zamfir: Dacă doamna Firea va fi susținută de PNL, rămâneți membru PNL?
Ciprian Ciucu: Voi lua acea decizie în acel moment.
Răzvan Zamfir: De ce?
Ciprian Ciucu: Că așa vreau eu.
Răzvan Zamfir: Păi dvs. în acest moment vă mai gândiți sau nu dacă o susțineți sau nu pe doamna Firea? Așadar, luați în calcul să o susțineți.
Ciprian Ciucu: În acest moment PNL București nu susține...
Răzvan Zamfir: Nu v-am întrebat dacă susține! Punctajul puteam să-l primim direct de la partid. Sunteți președintele PNL București, domnule Ciucu! Rămâneți membru PNL dacă PNL o susține pe doamna Firea?
Ciprian Ciucu: Eu nu răspund la astfel de întrebări, pentru că sunt foarte multe variabile...
Răzvan Zamfir: Deci e posibil să o susțineți.
Ciprian Ciucu: Nu am spus acest lucru.
Răzvan Zamfir: Dar nici nu ați exclus.
Ciprian Ciucu: E decizia mea ce fac cu cariera mea politică dacă partidul din care fac partide va decide...
Răzvan Zamfir: Deci dvs. acum nu puteți garanta că veți părăsi partidul dacă partidul o susține...
Ciprian Ciucu: Să fim puțin rezonabili...
Răzvan Zamfir: E foarte rezonabil ce spun. Doamna Firea v-a acuzat că ați dat foc unui autobuz. Doamna Firea, ați spus dvs., că a atentat la siguranța financiară a familiei dvs. Doamna Firea v-a dat în judecată pentru că o calomniați. Ați avut un război deschis cu doamna Firea. Eu cred că este nerezonabil să nu dați un răspuns la această întrebare. Ați susținut că v-ați luptat cu ea în Consiliul General cu prețul siguranței familiei dvs. Cât vă cerea? 600 de mii de lei? Și spuneați că nu aveți. Acum vă întreb: luați în calcul să o susțineți pe Firea? Iar dvs. spuneți "e dreptul meu să nu răspund".
Ciprian Ciucu: În acest moment, cât sunt eu președinte al PNL București, nu există această susținere.
Răzvan Zamfir: Dar săptămâna viitoare luați în calcul?
Ciprian Ciucu: Ce?
Răzvan Zamfir: Să o susțineți pe Firea...
Ciprian Ciucu: N-am zis așa ceva...
Răzvan Zamfir: Nu puteți să răspundeți la o întrebare simplă care nu se referă la acest moment? Oricând, până la alegerile locale, există această posibilitate să fiți alături de Firea în campanie?
Ciprian Ciucu: Vreau să vă zic un lucru și anume că un primar, așa cum sunt eu, trebuie să le livreze oamenilor lucruri, bună guvernare. Un primar trebuie să aibă mare grijă să nu-și antagonizeze în mod inoportun niciun ministru sau niciun alt partener, că e la nivel local sau central. Dacă eu spun acum în mod categoric că o susțin sau nu o susțin pe Gabriela Firea, mi-aș antagoniza jumătate din Guvernul PSD. Or, eu am nevoie pentru proiectele mele de Guvernul PSD. Dacă voi spune că o voi susține pe doamna Firea, îmi voi strica relația pe care o am cu primarul general, de care suntem dependenți. Așadar, în acest moment orice discuție și acest mod de a pune problema, mă pune într-o situație de conflict pe care nu vreau să o creez cu unul dintre cei doi parteneri.
Răzvan Zamfir: Asta e viața politică, e dificilă. Dar vă sacrificați demnitatea?
Ciprian Ciucu: În acest moment nu e luată nicio decizie...
Răzvan Zamfir: Nu asta v-am întrebat. V-am întrebat dacă luați în calcul.
Ciprian Ciucu: Nu există un sprijin în acest moment.
Răzvan Zamfir: Deci în acest moment... Dar poate fi un sprijin în 2024?
Ciprian Ciucu: Orice aș zice în acest moment... Mă puneți să fac o alegere prematură. (...)
Răzvan Zamfir: Întrebarea era în felul următor: Președintele PNL București Ciprian Ciucu, dat în judecată de Firea, omul care o acuza pe Firea că-l hărțuiește și toate cele, nu e în stare să spună în clar "Niciodată cu Firea!"? Nu spuneți în clar? O scăldați?
Ciprian Ciucu: Nu e ok cum puneți problema.
Răzvan Zamfir: Ba e foarte bine.
Ciprian Ciucu: Dacă eu în momentul de față îmi antagonizez PSD, care o susține pe Gabriela Firea, și am nevoie să intru la miniștrii PSD pentru diverse lucruri, de ce aș face eu acest lucru?
Răzvan Zamfir: Pentru demnitatea dvs.
Radu Buzăianu: Sunteți șantajat de miniștrii PSD?
Ciprian Ciucu: Demnitatea mea se rezumă la rezultatele mele. (...)
Radu Buzăianu: Ce am înțeles eu e că există posibilitatea ca miniștrii PSD să blocheze activitatea dvs., în măsura în care vă poziționați împotriva acestei idei pe care a vehiculat-o, poate nu întâmplător, doamna Firea? Se poate așa ceva?
Ciprian Ciucu: Evident că fiecare are prietenii, fiecare are relații de colegialitate, fiecare are sentimente.
Radu Buzăianu: Păi miniștrii nu sunt puși acolo să faciliteze lucruri?
Răzvan Zamfir: Domnul Ciucu merge pe prietenie la miniștri? Ce legătură are prietenia?
Ciprian Ciucu: Nu am zis între mine și ei...
Răzvan Zamfir: Dar ați spus că nu vreți să vă ostilizați miniștrii. E foarte grav ce ați spus. Ați spus că nu faceți anumite declarații cu scopul de a mai beneficia de sprijinul miniștrilor?
Ciprian Ciucu: Sunteți imuni la argumente.
Răzvan Zamfir: Nu sunt argumente, ci spuneți doar că nu vreți să vă certați cu PSD.
Ciprian Ciucu: Ceea ce e doar normal, oameni buni!
Răzvan Zamfir: Dar de ce? Pentru că altfel nu mai aveți acces la miniștri?
Ciprian Ciucu: Sunt decizii care se iau la nivel de ministere.
Răzvan Zamfir: Deci acum aveți o relație bună, pe care nu vreți să o stricați.
Ciprian Ciucu: Am o relație normală, instituțională.
Răzvan Zamfir: Păi relațiile instituționale se strică pe baza declarațiilor? Instituțional înseamnă între primărie și minister. Ce contează ce spune omul Ciucu la TV? Nu vă vor susține proiecte legitime? Asta e ilegal. Mergeți la DNA!
Ciprian Ciucu: Nu trăim într-o lume ideală.
Răzvan Zamfir: Cum le câștigați prietenia?
Ciprian Ciucu: Nu fac nimic să le câștig prietenia, ci mă abțin să-i atac. E ceva normal.
Vedeți video: