Doar Putin va fi fericit dacă Iohannis, care a adus PSD la putere pe ușa din dos, ajunge șeful civil al NATO


Doar Putin va fi fericit dacă Iohannis, care a adus PSD la putere pe ușa din dos, ajunge șeful civil al NATO

Înțeleg că domnul Iohannis se desparte greu de avantajele puterii și a pus ochii pe o sinecură: secretar general al NATO. Desigur, aceasta este o slujbă foarte serioasă și dificilă, mai ales când Putin amenință lumea liberă. Dar mie îmi este clar că pentru Iohannis va fi o sinecură. Va avea avion, mașină, escortă și se va putea plimba prin lume. Atât știe să facă, asta va face. 

Cred că-l roade invidia pe Mircea Geoană, care a obținut postul de secretar general adjunct al NATO. Nimeni nu știe ce face Geoană din această funcție. Este toată ziua la televiziunile românești și spune banalități. Înțeleg că omul vrea să fie din nou ridicol: candidează iar la președinția României. Foarte bine! Va fi amuzant.

Însă Iohannis pus șef al NATO ar fi o chestiune mult mai serioasă, fiindcă omul va face doar rău. 

Unu: faptul că omul a strecurat PSD la putere, în 2021, după ce românii au votat clar pentru trimiterea în opoziție (sau, și mai bine, la pușcărie) spune tot ce este de spus despre caracterul său moral și despre modul în care Iohannis își ține cuvântul. PSD este cea mai filo-rusă și filo-chineză grupare din România, dacă dăm deoparte câțiva scandalagii ratați care cerșesc atenția Moscovei și/ sau Beijingului. 

Doi: NATO va transmite un mesaj cumplit către milioanele de români deja dezamăgiți de trădarea lui Iohannis, când a reactivat, de facto, USL. Vorbim de acel electorat care este pro-SUA și pro-NATO. Bineînțeles, acest electorat nu se va întoarce cu fața spre Moscova. Este greu de estimat care vor fi consecințele politice interne, dar liderii statelor NATO nu ar trebui să dea un semnal atât de prost și cinic către oamenii care, în iarna lui 2017, au ieșit în stradă pentru statul de drept. 

Desigur, știrea bună este că, dacă Iohannis pleacă la NATO, România scapă de el prin 2023, cu cel puțin un an înainte de termen. Dar este prea puțin ca să ne bucurăm. Dacă Iohannis ajunge secretar general al NATO cel care va sărbători va fi Putin. Un lider slab, găunos, dispus la cele mai murdare compromisiuri – de asta are nevoie Kremlinul, iar Iohannis are toate aceste “calități“! 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.