Un nou atac la dolar: în cea mai puternică economie sud-americană se plănuiește crearea unei monede regionale comune, asemeni euro


  • ACP
  • May 4, 2022 09:48
  • 1776
Un nou atac la dolar: în cea mai puternică economie sud-americană se plănuiește crearea unei monede regionale comune, asemeni euro

După atacurile venite împotriva dolarului american din partea Chinei comuniste și a țărilor care vor să folosească moneda chinezească ori chiar pe cea rusă în tranzacțiile comerciale, iată că și într-o altă parte a lumii se planifică renunțarea la moneda americană. 

În Brazilia, fostul președinte Luiz Inácio Lula Da Silva și echipa sa economică lucrează la crearea unei monede regionale pentru întreagă Americă Latină, cu obiectivul declarat de a pune capăt înclinației Americii de Sud către dolarul american. 

Fostul președinte brazilian, care a făcut câțiva ani de închisoare pentru corupție, va candida din nou pentru postul de președinte la 2 octombrie, în fața actualului președinte Jair Bolsonaro, care ia și el în considerare crearea unei valute asemeni monedei euro pentru țările latino-americane.

În august 2021 actualul ministru al economiei din Brazilia, Paulo Guedes, a declarat că o monedă unică pentru blocul sud-american Mercosur ar permite o mai mare integrare și o zonă de liber schimb, iar aceasta monedă ar putea fi una dintre cele „cinci sau șase valute relevante din lume”

Socialistul Lula Da Silva are în vedere, pe lângă rațiunile economice, și un război personal cu Statele Unite, fiind un apropiat al conducerii Cubei și Venezuelei. 

„Nu trebuie să depindem de dolar”, a spus Lula Da Silva, într-un discurs la Congresul Electoral al Partidului Socialismului și Libertății din Brazilia. 

„Vom restabili relația noastră cu America Latină și, dacă Dumnezeu va voi, vom crea o monedă în America Latină”, a mai zis Lula Da Silva, toate acestea fiind posibile doar dacă va căștiga alegerile din toamnă.

Numele propus pentru noua monedă digitală sud-americană ar fi ”Sur” și „ar fi emisă de o bancă centrală sud-americană, cu o capitalizare inițială făcută de țările membre, proporțională cu cotele lor respective în comerțul regional”, se spune într-un articol scris de doi consilieri ai lui Lula Da Silva – Gabriel Galípolo, fost președinte al unei mari bănci braziliene și Fernando Haddad, fostul primar al Sao Paolo. 

Valorificarea Sur s-ar face ”cu rezervele internaționale ale țărilor și/sau cu o taxă pe exporturile catre țări din afara regiunii”, au mai explicat cei doi în articolul apărut luni în publicatia Folha de Sao Paolo.

„Noua monedă ar putea fi folosită pentru fluxurile comerciale și financiare între țările din regiune”, potrivit lui Galípolo și Haddad, care au mai precizat că țările membre „ar primi o dotare inițială de Surs, conform regulilor convenite, și ar fi libere să o adopte pe plan intern sau să-și mențină monedele, în timp ce ratele de schimb dintre monedele naționale și SUR ar putea fluctua” – sursa AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.