Comparativ cu cercetările sociologice precedente, cel mai mare număr de suedezi din toate timpurile s-au exprimat acum în favoarea aderării la NATO, conform unui sondaj de opinie realizat de Demoskop, comandat de Aftonbladet, cel mai bine vândut ziar suedez. Sprijinul pentru aderarea la NATO a crescut, într-o lună, de la 51% la 57%. Cei care se opun mișcării sunt îngrijorați de potențiala reacție a Rusiei.
Suedezii care au participat la sondajul de opinie au stabilit că cele mai importante argumente pentru aderarea la NATO sunt incapacitatea țării de a se apăra (64%), apoi efectul de descurajare al NATO (43%) și în cele din urmă convingerea că Suedia aparține comunității țărilor NATO (39%).
Cei care se opun aderării la NATO (21%) au precizat că teama față de reacția Rusiei este principalul motiv pentru care au această poziționare.
În timpul unei conferințe de presă de miercuri, secretarul de presă al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a avertizat Suedia și Finlanda să nu adere la NATO, spunând că aderarea acestor țări la Alianța Nord-Atlantică "ar duce evident la repercusiuni politice și militare grave”.
Până la sfârșitul lunii mai, autoritățile suedeze intenționează să publice un raport care detaliază o nouă strategie pentru securitatea țării, care ar prezenta avantajele și provocările legate de aderarea la NATO. (sursa: AICI)