Un scelerat glorifică masacrul de la Bucha! Putin elogiază ”iscusința” criminalilor de război din Brigada 64 Motorizată


Un scelerat glorifică masacrul de la Bucha! Putin elogiază ”iscusința” criminalilor de război din Brigada 64 Motorizată

Președintele Federație Ruse, Vladimir Putin, a acordat, luni, onoruri la scenă deschisă militarilor brigăzii rusești care se face vinovată de masacrul cutremurător comis împotriva civililor în suburbia Kievului, Bucha. 

Mai mult decât atât, Putin consideră că ”realizările” militarilor care au umplut gropile comune din Bucha și au mitraliat civili pe străzile localității ucrainene ar trebui privite ca un exemplu de ”profesionalism” de către toate trupele implicate în invadarea Ucrainei.

„Acțiunile iscusite și hotărâte” ale celei de-a 64-a Brigăzi Motorizate sunt „un exemplu de îndeplinire a sarcinii militare, curaj, abnegație și înalt profesionalism”, a spus Putin într-o declarație prin care le-a acordat titlul onorific de „gărzi” criminalilor care i-au urmat întocmai ordinele de exterminare a civililor din Bucha. 

După cum se știe, Bucha, o suburbie a Kievului, a rămas un peisaj simbol al ororilor comandate de Kremlin, după ce trupele ruse s-au retras. Dovezile anchetatorilor sugerează că populația civilă din Bucha a fost ucisă ”la ordin”, în mod sadic, uneori chiar ulterior unor torturi inimaginabile. Cadavrele civililor au fost găsite împrăștiate pe străzi, în casele lor și în gropi comune. Mulți păreau să fi fost uciși în stilul execuției tipic sovietice, cu un glonț în ceafă, în tâmplă sau în frunte. Alții păreau să fi fost mai întâi torturați și violați.

Consecințele pe care Rusia le poate înfrunta, dacă ele vor exista, pentru ceea ce anchetatorii internaționali au spus că sunt „modele clare” de încălcări ale drepturilor omului, rămân neclare, în special pentru că în marea lor majoritate crimele de război sunt dificil de urmărit.

Ministerul Apărării al Ucrainei a declarat la începutul lunii aprilie că brigada în cauză nu a fost retrasă din rotația trupelor Rusiei după Bucha și a fost în schimb redistribuită într-o altă zonă a Ucrainei.

Oficialii ucraineni au indicat noile onoruri acordate Brigăzii crimnale 64 Motorizate ca fiind cel mai recent exemplu de impunitate pe care Putin o afișează cu dispreț față de restul lumii. Mykhailo Podolyak, un consilier principal al președintelui Volodymyr Zelensky, a declarat pe Twitter că Rusia pur și simplu îi râde în față lumii libere. 

În declarația sa de luni, Putin nu a făcut nicio mențiune despre Bucha sau despre imaginile groaznice care au revoltat lumea și l-au determinat pe președintele Biden să-l eticheteze drept „criminal de război”.

Declarația lui Putin s-a referit în schimb la războiul pe care Rusia l-ar fi început doar ca „operațiune militară specială în Ucraina”, lăudând „eroismul și curajul în masă” al Brigăzii 64.

Putin nu este străin de celebrarea unor indivizi acuzați de încălcări ale drepturilor omului. Anterior, el a acordat cea mai mare medalie a Rusiei unui lider cecen acuzat de răpire și tortură.

Aceeași medalie i-a acordat în 2016 lui Aleksandr V. Dvornikov, generalul rus ale cărui forțe au fost acuzate pe scară largă că au bombardat cartierele civile și spitalele din Siria. La începutul acestei luni, Putin l-a numit pe domnul Dvornikov în funcția de comandant de frunte al forțelor rusești în Ucraina.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.