VIDEO Boris Johnson, mesaj pentru poporul rus, inclusiv în limba rusă: "Președintele vostru e acuzat de comiterea de crime de război!" / "Aveți nevoie de o conexiune VPN, iar atunci când aflați adevărul, distribuiți-l mai departe!"


VIDEO Boris Johnson, mesaj pentru poporul rus, inclusiv în limba rusă: "Președintele vostru e acuzat de comiterea de crime de război!" / "Aveți nevoie de o conexiune VPN, iar atunci când aflați adevărul, distribuiți-l mai departe!"

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a publicat marți, 5 aprilie, pe rețelele sociale, un videoclip destinat poporului rus, pe parcursul căruia oferă câteva detalii despre atrocitățile comise de regimul Putin în Ucraina. 

De asemenea, Boris Johnson i-a îndemnat pe ruși să nu-l creadă pe cuvânt, ci să se folosească de o conexiune VPN pentru a se informa din presa din întreaga lume, iar apoi să distribuie mai departe acele informații. Demersul premierului britanic vine în contextul în care presa independentă din Rusia este victima unei represiuni și mai acerbe practicate de regimul Putin, cei care critică invadarea Ucrainei riscând până la 15 ani de închisoare. 

Nu în cele din urmă, trebuie precizat că premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a vorbit pe alocuri în limba rusă în cadrul respectivului videoclip. 

Boris Johnson, introducere în limba rusă: Poporul rus merită să știe adevărul!

Discursul în limba engleză: Atrocitățile comise de trupele rusești în Bucha, Irpin și în alte părți ale Ucrainei au îngrozit întreaga lume: civili masacrați, împușcați mortal în timp ce aveau mâinile legate, femei violate în fața copiilor, trupuri arse cu cruzime, aruncate în gropi comune sau lăsate pe străzi. Rapoartele sunt atât de șocante, încât nu e de mirare că Guvernul vostru vrea să le ascundă de voi. Președintele vostru știe că dacă ați putea să vedeți ceea ce se întâmplă, atunci nu ați susține acest război. El știe că aceste crime trădează încrederea fiecărei mame din Rusia care își ia rămas bun cu mândrie de la fiul ei în timp ce acesta pleacă să se alăture armatei. Așa cum știe că aceste crime sunt o pată asupra însăși onoarei Rusiei. O pată care va deveni mai mare și mai de neșters cu fiecare zi ce trece din acest război. Dar nu mă credeți pe cuvânt: tot ceea ce aveți nevoie este o conexiune VPN pentru a accesa informații independente din întreaga lume. Iar atunci când aflați adevărul, distribuiți-l mai departe! Cei responsabili vor fi trași la răspundere! Iar istoria va reține cine a ales să treacă cu vederea (ceea ce s-a întâmplat - n.red.).  

Încheierea în limba rusă: Președintele vostru este acuzat de comiterea de crime de război! Dar nu cred că el acționează în numele vostru! 

Vă avertizăm că video-ul pe care-l prezentăm în cele ce urmează conține imagini cu un puternic impact emoțional pe care unii le pot considera deranjante:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.