Rusia e o boală. Despre ură și suflete moarte

E plin netul de suflete moarte care insistă că rușii nu ar fi comis masacrul de la Bucea. Fiindcă oricum se retrăgeau și nu era “logic”, dom’le. De ce să facă asta și să lase în urmă o hecatombă, fiind cât se poate de clar cine a săvârșit-o?! Și presupozițiile astea ar “demonstra”, zbiară acești ciocli ai prostiei dar și ai altor interese (știm-noi-ale-cui), că ucrainenii ar fi masacrat ucraineni în masă, în cele mai abominabile chinuri și umilințe, ca să-i facă o “cheie” lui Putin (criminal în văzul lumii de-a lungul a amar de ani după o carieră fulminantă la vârful FSB, grupare criminală cu înaintași genocidari).

Și gândacii ăștia ne zic că asta-i “logică”, nene, de parcă Putin și Rusia în genere acționează în funcție de Organonul lui Aristotel. De parca mai e ceva logic (în cazul de față, nici măcar o “logică speculativă” a la Hegel, de unde și-au supt comuniștii, via Marx, determinismul cică “istoric”) în acțiunile Rusiei și ale rușilor în ultimele sute de ani, darămite în cele din urmă luni/ultimi ani? Care “logică”, bă ăștia?!

Să ne amintim de băile de sânge în care ne-au scăldat Rusia și genocidarii de la Moscova fie direct, cu mâna lor, cum s-ar zice, cu tortură și gloanțe în ceafă, fie prin năimiții lor de la București, la fel de genocidari. În țara sârmelor ghimpate și a gropilor comune. 

Să ne amintim și de Katyn, unde, în aprilie și mai 1940 (dar și în alte locuri apropiate) NKVD-ul a împușcat 22.000 de ofițeri polonezi, funcționari publici și polițiști. În cazul acesta mistificarea s-a declanșat efectiv chiar în momentul în care călăii NKVD-ului au apăsat pe trăgaci – au folosit arme germane, ceea ce indică faptul că de la bun început au premeditat să își ascundă atrocitățile, care i-au caracterizat întotdeauna. De fapt, asasinii ruși au îmbinat utilul cu plăcutul: folosirea pistoalelor Walther Model 2 i-a protejat pe NKVD-iști de vătămările produse de folosirea repetată a armelor (22.000 de crime nu-s de ici, de colo), ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi uzitat de revolverele rusești Nagant M1895, al căror recul era mult mai mare decât cel al pistoalelor nemțești, acestea din urmă reprezentând un etalon al vremii. Cu alte cuvinte, NKVD-ul a avut mare grijă de încheieturile ucigașilor săi în masă. Imperiul crimei se îngrijește de toate detaliile, nu care cumva să-l scape pe Diavol (care, zice-se, s-ar ascunde de minune tocmai acolo, în detalii). 

Nemții (nici ei străini de execuțiile în masă) au descoperit atrocitățile în 1943, când tăvălugul războiului a forțat retragerea rușilor. URSS a dat vina imediat pe nemți, iar Occidentul și America au tăcut mâlc, fiindcă URSS era aliatul lor împotriva Germaniei naziste. Dar au cunoscut prea bine adevărul, asta-i indubitabil. Dovadă că, în ciuda presiunilor lui Stalin, Occidentul nu a permis ca nemții să fie acuzați la Nuremberg și de genocidul de la Katyn. Chiar dacă asta avea să se petreacă pe tăcute. 

Știți care a fost motivul ororii? Nu o spun eu, o spun istorici consacrați, autori de studii esențiale: URA față de elita militară poloneză, care îi umilise pe roșii în Războiul ruso-polonez din 1920, totul pe fundalul încasării unor umilințe similare, la fel de rușinoase, de data aceasta fiind administrate de finlandezi, în Războiul de iarna din ‘39-‘40. Scopul a fost distrugerea Poloniei. 

Da, la Katyn, retragerea rușilor s-a petrecut după o perioadă lungă, timp în care diversiunea spălării pe mâini de atrocități și aruncarea sângelui în cârca altora a fost perfectată etapic. Când vor reocupa zona, după ce nemții îi acuzaseră deja de genocid, rușii vor planta documente false în hainele putrezite ale cadavrelor ofițerilor polonezi cu scopul de a “demonstra” că genocidul s-ar fi produs mai târziu, în perioada în care naziștii controlau regiunea. Tot NKVD-ul s-a ocupat și de perdeaua asta de fum. Pentru că monstruosul rusesc n-are limite măcar imaginabile, Kremlinul a ucis pentru a doua oară floarea ofițerimii poloneze, teleportând 22.000 de crime cu mai bine de doi ani mai târziu, inventând vieți unor cranii găurite de gloanțe. De gloanțele lor. Abia după ‘90 Rusia a recunoscut cu jumătate de gură ca a săvârșit masacrul de la Katyn, iar cele mai importante documente (laolaltă cu grosul lor) nu sunt nici astăzi desecretizate.

Puțini știu sau își mai amintesc că a fost o perioadă în epoca Putin când presa FSB/GRU de la Moscova a susținut în mai multe articole/emisiuni că, de fapt, naziștii ar fi comis hecatomba, Rusia fiind “nevoită”, din pricina unor conspirații cică “americane”, intervenite pe fundalul prăbușirii URSS, să recunoască niște crime pe care, vezi Doamne, nu le-ar fi săvârșit. Sper ca nimeni să nu se mire dacă Kremlinul le va ucide pentru a treia oară pe victimele de la Katyn, reoficializând vechile teze staliniste, și asta doar fiindcă URĂȘTE de moarte Polonia. Și-au vărsat sângele timp de sute de ani. 

De ce m-am lungit atât? Pentru a aminti că, atunci și acum, URA fără margini a Rusiei cauzează atrocități de neimaginat, desigur, la o altă scară a istoriei, dar patternul este și rămâne același. După ce elita militară ucraineană i-a umilit pe tătarii blonzi în văzul întregii planete, cu sprijinul NATO și UE, dezvăluind cât de măreață și potentă e strânsura numită armata rusă, vedem ce a urmat. Copii sfârtecați, bombardamente ce vizează civilii, carnagiu, execuții sumare, gropi comune, deportări, violuri, tâlhărie etc. Crime de război, crime împotriva umanității a căror țintă predilectă sunt civilii, oamenii ca mine și ca voi, oameni ca părinții și bunicii noștri. O țară întreagă fumegă și se năruie lângă noi.

Atunci și acum, sângele vărsat este aruncat în cârca inamicului de moarte, care-i absolut și excede orice limită a convenționalului, dușman paroxistic pe care Rusia îl vrea lichidat cu tot cu stat. De fapt, astea sunt doar două exemple, dar paradigma genocidului rusesc rămâne aceeași de pe vremea lui Lenin și Stalin. Pur și simplu asta e natura beznei și a genocidului deseori ridicat de Rusia la rangul de politică de stat. Crime de dragul crimei, oameni buni. Ăsta e imperiul răului, al minciunii și al uitării programate (a se citi reeducare).

Asta o spune și slavul din mine, prin sângele străbunicului Virgil Bobîrnichi, descendent dintr-o familie poloneză, subofițer de artilerie al Armatei Regale ce avea să ajungă prizonier în Siberii de gheață, ani la rândul, după tragedia de la Cotul Donului, ulterior fiind aruncat, inevitabil, în temnițele Gulagului de acasă. Ochii lui verzi mă privesc din eternitate.