Scriitorul, teologul și traducătorul Cristian Bădiliță sesizează un aspect cu adevărat dezgustător: locurile din România unde zac soldați sovietici sunt denumite, din motive ce exced orice adevăr, bun simț și logică, Cimitire ale ”eroilor” sovietici.
”Pentru noi acești soldați au fost invadatori, au adus moarte, ură, barbarie și sclavie. Pe teritoriul României cuvîntul ‹erou› este incompatibil cu sintagma ‹soldat sovietic›”, punctează Cristian Bădiliță, pe Facebook.
Vă prezentăm comentariile sale:
”Eroi sovietici? Morții trebuie respectați indiferent de nație, religie și indiferent de atitudinea pe care au avut-o față de noi cît au trăit. Creștinii cred într-o judecată personală și colectivă. Fiecare va plăti în fața Judecătorului drept. Nu înțeleg însă de ce locurile, din România, unde zac trupurile soldaților sovietici se numesc Cimitire ale EROILOR sovietici? Pentru noi acești soldați au fost invadatori, au adus moarte, ură, barbarie și sclavie. Pe teritoriul României cuvîntul "erou" este incompatibil cu sintagma "soldat sovietic". Soldații sovietici au fost bandiți. Profanatorii de memorie sînt pe aceeași treaptă cu profanatorii de morminte. Noi trebuie să ne apărăm Memoria la noi acasă. Ei nu au decît să-și boteze cum vor bandiții, la ei acasă. Memoria e una, cuviință e alta. Orice mormînt trebuie respectat. Chiar și al unui sovietic. Așa procedează un popor cu frică de Dumnezeu”.