Insomnie atomică. Ferescă Dumnezeu ca idioții să aibă, la breloc, o iconiță și un lansator!

Cum toți dorm în clinică și nicio sonerie nu se face auzită - cred că este cel mai greu moment de peste noapte al personalului -, câteva gânduri despre legătura dintre Ortodoxie și bomba ultimei soluții. 

Ei bine, asta îmi aduce aminte de o vorbă grosolană din copilărie, auzită în cartier: baba (evlaviosă) și mitraliera. O astfel de legătură ar trebui, consecvent, urmărită (și denunțată) de-a lungul istoriei Creștismului, până azi, legată un anume tip de armă sau cu folosirea unei violențe date: suliță, sabie, desant pedestru, capturare, înlățuire, întemnițare, foc grecesc, paloș, apoi călărie, harebaldă, pușcă, tun, tanc, rachetă, bombă, atac cibernetic, manipulare. Chiar și cu listă incompletă - specialiștii militari știu mai bine -, nu poate nimeni pretinde că există arme "preferate" al Ortodoxiei, precum prezența privilegiată și recurentă a instrumentelor de tortură (apar în mai toate filmele) în Catolicismul inchizitorial. 

Acum, revenind la bomba atomică, Ortodoxia rusă este cel mult floarea care anunță ciuperca. Și asta doar în măsura în care anumite voci bisericești, cu mințile răvășite, falimentare în ceea ce privește justificarea evanghelică a folosirii crimei ca argument pastoral, se refugiază la umbra lansatorului. 

Dacă îmi aduc bine aminte, cei doi piloți de pe "Enola Gay" (nu, nu are nici cea mai mică legătură cu LGBetc-ul de azi) își pun verbal încrederea în Dumnezeu și, cu ochii morali închiși, dau drumul celor două bombe peste Hiroshima (unde se face azi mașina nostră preferată) și Nagasaki. Dacă ar fi fost ortodocși, și-ar fi făcut semnul crucii. Una despre alta, aici este vorba despre punerea în situații improprii a religiei ca atare și încercarea, depotrivă de improprie, de a identifica fărâma de legitimitate pentru maximul de inumanitate. 

Dacă ar fi să dăm crezarea vocilor moscovite și, recent, a unora de pe la noi, actualul război, în "adevărata" lui dimensiune reprezintă confruntarea (finală?) dintre forțele răului și cele ale binelui, dintre Creștinism și satanism, dintre valorile bune și apucăturile drăcești. Că așa ceva are loc, formal, ca luptă între Est (care rezistă) și Vest (care atacă), nu schimbă din "profunzimea" încleștării. De unde și concluzia halucinantă a unor răsăritene: altfel decât la căderea Constantinopolului, de data aceasta avem bomb atomică. Nădejdii în Dumnezeul păcii îi ia locul încrederea în forța atomară. O viziune rudimentară, un hybris pe măsura crimelor care nu mai contesc să se producă. Rătăcire la altitudine înaltă. 

Ferescă Dumnezeu ca idioții să aibă, la breloc, o iconiță și un lansator!