Atât republicanii, dar chiar și democrații pe alocuri, pun presiune pe președintele SUA, Joe Biden, să interzică importul de petrol rusesc, asta în condițiile în care și el și europenii evită să elimine din SWIFT băncile rusești care tranzacționează petrol.
Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat joi că susține interzicerea importului de petrol rusesc în SUA, pe fondul discuțiilor privitoare la identificarea unor sancțiuni financiare suplimentare care să-l descurajeze pe dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin, în a continua agresiunea rusească din Ucraina.
"Sunt întru totul pentru asta! Trebuie interzis!", a spus Pelosi într-o conferință de presă susținută la Capitoliu.
Membrii ambelor partide din Congres au promovat o legislație ce vizează interzicerea importurilor de petrol din Rusia, iar republicanii, în special, au cerut sporirea capacității de producție internă de petrol și gaze.
"Noi importăm energie rusească. Acest lucru trebuie să se oprească! Practic, finanțăm mașinăria de război a lui Putin", a declarat marți reprezentantul Texasului, Michael McCaul, republican de top în Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților din SUA.
După ani în care au furnizat sub 0,5% din importurile anuale ale SUA de petrol și produse rafinate, rușii și-au crescut constant cota în ultimul deceniu, pentru a atinge un maxim istoric de 7% în 2020, potrivit unor calcule efectuate de Bloomberg în luna aprilie 2021. (sursa: AICI)
Republicanii au lansat solicitări similare de săptămâni întregi, iar acum democrați îndeamnă administrația Biden să ia în considerare și această variantă de acțiune, pe măsură ce atacul brutal al dictatorului rus Vladimir Putin asupra Ucrainei se intensifică.
Senatorul democrat Joe Manchin a declarat joi că are susținători din ambele partide pentru un proiect de lege ce are scopul de a interzice importurile de petrol rusesc. De asemenea, el i-a mustrat pe oficialii administrației Biden în legătură cu decizia de a bloca sporirea capacității de producție internă de energie, inclusiv în cazul gazelor naturale din statul pe care-l reprezintă.
"Acest proiect de lege va interzice importul de țiței rusesc, petrol, produse petroliere, GNL și cărbune pe parcursul acestei situații de urgență", a spus Manchin.
"Având în vedere invazia rusească din Ucraina, acesta este în multe privințe și un război energetic și trebuie să-l tratăm ca atare. Nu putem merge doar cu un cuțit la un asemenea război", a completat acesta.
Administrația Biden nu a dat curs până în prezent apelurilor de a crește producția internă de energie, cât și de a bloca petrolul rusesc. Secretarul de presă adjunct al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, le-a declarat miercuri reporterilor: "Având în vedere prețurile ridicate ale petrolului și gazului, interzicerea – interzicerea petrolului/gazului rusesc va duce la creșterea prețurilor în beneficiul lui Putin". Pe de altă parte, președintele Biden a declarat miercuri că "toate opțiunile sunt pe masă" când vine vorba de interzicerea petrolului rusesc.
Inclusiv unii democrați progresiști sunt chiar deschiși la idee. Ro Khanna, deputat democrat ce reprezintă California, a declarat joi pentru Fox News într-un interviu telefonic că președintele ar trebui să ia în considerare atât interzicerea petrolului rusesc, cât și excluderea mai accentuată a Rusiei din SWIFT.
"Lecția din asta ar trebui să fie ceea ce John McCain încerca să ne învețe acum un deceniu și anume că Rusia este o benzinărie", a spus Khanna.
"Europa și America nu ar fi trebuit niciodată să fie dependente într-un asemenea mod de petrolul și gazele rusești. Investițiile în energie regenerabilă, în energie nucleară și în baterii ar trebui să fie un imperativ de securitate națională", a completat acesta.
Senatorul democrat Ed Markey, reprezentant al Massachusetts, a lansat în această săptămână propriul proiect de lege ce vizează interzicerea importului de petrol rusesc.
"Companiile americane de combustibili fosili au contribuit cu miliarde la alimentarea războiului disprețuitor lansat de Putin împotriva Ucrainei, fiind susținute astfel oligarhiile petroliere și prietenii care îl țin pe acesta la putere", a zis Markey despre legislație.
"Nu există o linie de separație între corupția regimului Putin și abuzurile pe care le comite asupra drepturilor omului. Nu putem critica Europa pentru dependența sa față de energia rusească, în condițiile în care noi furnizăm Rusiei bani pentru un petrol murdar", a mai precizat acesta.
Markey, ca ecologist convins, are o soluție radical diferită de a interzice petrolul rusesc în SUA în comparație cu Manchin și colegii săi moderați. Mai degrabă decât creșterea producției interne, senatorul de Massachusetts vrea să crească utilizarea altor surse de energie.
"Dacă vom lansa doar 15 milioane de vehicule electrice, vom renunța la tot petrolul din Rusia", a spus Markey săptămâna aceasta. El s-a opus unui demers de-al senatorului Tom Cotton de a încuraja producția internă de energie.
"Prin alte 15 milioane de vehicule electrice am renunța la petrolul saudit. Încă 15 milioane de vehicule electrice și vom respinge complet petrolul din Orientul Mijlociu", a spus Markey.
"Vreți să faceți ceva? Vreți să-i îngroziți? Vreți să le distrugeți tipologia de business celor din Rusia sau Orientul Mijlociu? Asta trebuie făcut!", a mai precizat acesta. (sursa: AICI)
De asemenea, republicanii din Congres i-au reproșat președintelui Biden că a impus restricții asupra producției interne de petrol în timp ce a plătit sume imense pentru importurile de petrol rusești.
Înaintea primului discurs al președintelui privind starea Uniunii, republicanii din Camere au spus că Biden i-a acordat președintelui rus Vladimir Putin o pârghie în plus prin abordarea de a importa petrol rusesc în tandem cu decizia de a anula proiectul conductei Keystone XL și de a îngheța noile leasinguri de petrol și gaze.
"Uitați-vă doar la câteva dintre deciziile pe care le-a luat președintele Biden de când este președinte, care i-au dat o pârghie în plus lui Vladimir Putin și i-au pus miliarde de dolari în buzunar pentru a finanța acest război împotriva Ucrainei", a zis republicanul Steve Scalise. (sursa: AICI)