George Simion, acuzat de un senator USR că ar consuma droguri


George Simion, acuzat de un senator USR că ar consuma droguri

Senatorul USR Nicu Fălcoi îl acuză, marți, 8 februarie, pe copreședintele AUR, George Simion, că ar consuma droguri. Pe de altă parte, Fălcoi recunoaște că nu are nicio dovadă în acest sens, fiind doar o impresie referitoare la atitudinea agitată a liderului AUR George Simion. 

"Astăzi, la ședința de plen a Camerei Deputaților, m-am uitat atent la George Simion. Mai exact la fața și la ochii lui, de fiecare dată când a luat cuvântul.

Vă spun sincer că, date fiind și antecedentele, nu m-ar mira ca acolo, la ei la grup, să mai tragă un ”joint” din când în când. Asta e, s-a dovedit cu probe clare că aduc în Parlament astfel de lucruri. Problema e că, privindu-i ochii și văzându-i starea de agitație, cred că au trecut deja la ”liniuțe”.

Acum, e drept că nu am nici o dovadă care să susțină cele spuse de mine, mai puțin privirea și atitudinea, dar vă spun sincer că mie așa mi s-a părut.

Altfel, atitudinea lui ține de patologic", scrie Nicu Fălcoi pe Facebook

Pe de altă parte, Nicu Fălcoi face referire la episodul din 2021 în care un membru al partidului AUR a fost prins, la intrarea în Parlament, în timp ce avea asupra sa un plic în care se afla canabis.

Declarația senatorului Nicu Fălcoi vine inclusiv în contextul în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost agresat fizic ieri de copreședintele AUR, George Simion, în timp ce susținea un discurs în plenul Parlamentului. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.