Adio, investiții! Teodor Lazăr: "Guvernul Ciucă copiază modelul Dragnea și jumulește profitul companiilor din energie!"


Adio, investiții! Teodor Lazăr: "Guvernul Ciucă copiază modelul Dragnea și jumulește profitul companiilor din energie!"

Deputatul USR Teodor Lazăr critică ordonanța de urgență socialistă adoptată de Guvernul Ciucă prin prisma căreia companiilor de stat ce au înregistrat profituri substanțiale li se va lua 90% din profitul net, iar astfel nu vor mai avea bani pentru investiți. Lazăr se întreabă de când a decis PNL că socialismul de tipologia PSDragnea este bun, iar politicile liberale sunt nocive. 

"Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede că societățile de stat, fie ele deținute total sau majoritar, trebuie să verse cel puțin 90% din profiturile realizate la buget. Acest lucru înseamnă că nici în acest an companiile din energie nu vor avea bani pentru a investi în sectorul energetic național. România are nevoie urgentă de investiții pe tot lanțul energetic, în noi capacități de producție, în întărirea sistemului de transport precum și în modernizarea sistemului de distribuție. Din păcate, companiile din energie sunt lăsate fără bani", arată deputatul USR, Teodor Lazăr.

Liderul USR amintește că această politică populistă și socialistă e specifică majorității guvernelor din ultimii ani.

"Guvernul Iohannis-PSD nu a inventat nimic. Exact același lucru îl făceau și guvernele pesediste în spatele cărora se afla Liviu Dragnea. Totuși, când Grindeanu, Tudose sau Dăncilă jumuleau companiile de stat din energie, liberalii criticau public acest lucru. Printre cei mai vocali liberali era chiar actualul președinte, Florin Cîțu. Întrebarea pe care ne-o punem cu toții este de când liberalii au decis că socialismul lui Dragnea este bun și că politicile liberale sunt rele", spune Lazăr.

Acesta face totodată și un apel la liderii coaliției să urgenteze investițiile din sectorul energetic și mai ales să vină în Parlament cu legea off-shore.

"Ministrul Energiei vorbește despre investiții în sectorul energetic, însă acestea rămân doar pe hârtie. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este însă faptul că refuză de aproape doi ani să vină cu legea off-shore în Parlament. Cu cât vom avea o lege mai repede, cu atât mai repede românii vor putea folosi gaze românești din Marea Neagră. Până atunci, românii sunt victimele politicilor de tipul Dragnea-Popescu", conchide liderul USR.

Prima formațiune politică ce a decis ca profitul companiilor de stat să ajungă aproape integral la buget este PSD, care a luat decizia în cauză în 2017 pentru a da curs dezmățului bugetar. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.