Ana Birchall, fost vicepremier și ministru al Justiției, a criticat poziționările populiste ale unor politicieni precum ministrul Familiei, Gabriela Firea, care dintr-odată se pretind îngrijorați de criza energetică și creșterea prețurilor facturilor, deși în anii trecuți au subminat parcursul României către sporirea independenței energetice și consolidarea ca vector regional de securitate energetică. (postarea Gabrielei Firea poate fi accesată AICI)
"Se spune că trecutul este important inclusiv pentru a învăța din lecțiile sale, astfel încât să îți clădești un prezent și un viitor mai bun!
Am tot citit în ultimele zile tot felul de declarații de la tot felul de politicieni politruci, băgători de seamă, de pildă Gabriela Firea, iar astfel mi-am amintit cum mulți dintre ei tăceau strategic când în 2018 și 2019 eram doar o mână de oameni (majoritatea diplomați din MAE cu care lucram în calitate de vicepremier) care aveam curaj și ne luptam (este adevărat, fără mare tam tam public că nu ne interesa PR-ul personal) pentru oportunitatea reală ca România să devină realmente nu numai independentă energetic, dar și un hub regional, un furnizor de securitate energetică în regiunea noastră.
Unde erau atunci toți acești băgători de seamă care azi vorbesc despre energie, facturi și "plâng" strategic electoral?
Vă spun eu:
În timp ce eu și o mână de oameni ne luptam să promovăm această șansă fenomenală pentru România, unii precum d-na Firea sau alți populiști de pe la alte partide (din toate partidele) de exemplu, fie subminau direct sau indirect aceste eforturi, (inclusiv adoptarea unei legislații ok care să permită punerea în practică a acestor oportunități), fie tăceau strategic că deh era mai bine ca România să depindă de alții și să aibă gaze de la ruși de exemplu și nu să devină independentă energetic cu ajutorul americanilor!", a scris Birchall pe Facebook.
Pe parcursul anului 2018, Ambasada SUA la București explica României de ce e bine să implementeze o lege care să permită Exxon, Petrom și Carlyle să scoată gazele din Marea Neagră. În acest context, Ana Birchall a participat la acea vreme, în calitate de vicepremier, la Congresul Mondial al gazelor. De asemenea, aceasta se întâlnise cu Secretarul de Stat Mike Pompeo și cu cel al Energiei, Rick Perry, pentru discuții care au vizat întărirea și aprofundarea Parteneriatului Strategic. (citiți mai multe detalii AICI) Însă, eforturile făcute de o parte restrânsă din oficialii români au fost anulate de guvernarea PSDragnea prin OUG 114, ordonanță care a forțat compania americană Exxon Mobile să renunțe la exploatarea gazelor din Marea Neagră.