Iranul refuză să-i ia înapoi pe refugiații din Belarus, de la granița cu Polonia, fiindcă ar fi teroriști, dând astfel dreptate Poloniei


  • ACP
  • Jan 14, 2022 22:13
  • 4242
Iranul refuză să-i ia înapoi pe refugiații din Belarus, de la granița cu Polonia, fiindcă ar fi teroriști, dând astfel dreptate Poloniei

Iranul a dat o lovitură grea de imagine Minskului, refuzând să îi primească înapoi pe cei aproape 100 de refugiați iranieni care se află la granița belaruso-poloneză, susținând că aceștia ar fi teroriști. 

O notă a Ambasadei Iranului în Belarus, trimisă Ministerului Afacerilor Externe de la Minsk, spune foarte clar că Teheranul nu-i vrea înapoi pe cei 96 de migranți iranieni care au rămas blocați în Belarus, întrucât aceștia fac parte din grupări extremiste sau chiar teroriste. Astfel, Iranul confirmă ceea ce a spus guvernul polonez încă din toamna anului trecut, de când a început să se afle sub presiunea migranților aduși de Lukashenko la granița poloneză, dar și, concomitent, sub presiunea organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului care au insistat că autoritățile poloneze sunt datoare să îi primească pe migranți în țară. 

Analistul rus Dmitry Plakhov a observat că astfel, prin aducerea migranților, a fost adusă o adevărată amenințare teroristă în Belarus, de care se pare că e greu de scapăt acum. 

„Propagandiștii au mers constant la ei, i-au filmat, au vărsat lacrimi de ipocrizie și au strigat cu toate resursele lor că ar trebui să li se permită să intre în Europa. Acum, că Lukașenko a pierdut războiul hibrid declanșat de el însuși împotriva Occidentului, propagandiștii au devenit profund indiferenți față de soarta migranților. Iranul a refuzat să accepte teroriștii, așa că aceștia vor rămâne în Belarus. Ce va face Lukașenko cu ei? Este foarte posibil că Forța Specială de Poliție și Direcția Principală pentru Combaterea Crimei Organizate să fie completate în viitorul apropiat, iar acolo este nevoie de astfel de personal”, a spus Plakhov despre această situație – sursa AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.