Acuzații explozive la adresa Poliției: un șef de post ar fi mână-n mână cu mafia lemnului!


Acuzații explozive la adresa Poliției: un șef de post ar fi mână-n mână cu mafia lemnului!

Gruparea civică Diaspora Europeană a lansat o serie de acuzații grave la adresa Poliției Bihor, reclamând că șeful de post al comunei Bulz, Gheorghe Groze, a fost surprins miercuri, 12 ianuarie, "păzind" un camion încărcat cu o cantitate de 3 ori mai mare de lemne decât cea prevăzută în documente și care urma să ajungă chiar la el acasă, informează publicația Bihoreanul

Comunicatul Diaspora Europeană: "Poliția Română, mână în mână cu Mafia Lemnului!

Șeful de Post, Ghiță Groze din Bulz (județul Bihor) a fost surprins azi de un echipaj al Diasporei Europene stând de șase lângă un camion încărcat cu lemne!

Ce este stupefiant și sfidător îi că, transportatorul  “Pit-Dogar Petru Ieremia” are trecut în avizul Sumal (Inspectorul Pădurii) doar 6,41 metri cubi de lemn, când pe camion se văd cel puțin 20 de metri cubi de fag. Deci clar caz de furt de lemn, lemn ilegal, confiscare de camion, dosare penale, pușcărie…!

Ca să prezentăm și mai bine corupția din Poliția Bulz, aceste lemne sunt de la Ocolul Silvic Crișul Negru și merg la o adresă, 204 Bălnaca, la un “domn” Gheorghe Groze, oare acasă la șeful de post?

Din cauza asta nu au oamenii, din comuna Bulz, lemne de foc?!".

Redăm fotografia în care a fost surprins Groze stând de șase lângă camionul supraîncărcat cu lemne:

Contactați pe marginea cazului, reprezentanții Poliției Bihor au precizat că au declanșat deja verificări pentru a lămuri aspectele sesizate.

"În urma apariției în mediul online a unor acuzații la adresa unui polițist, șef de post într-o comună bihoreană, vă informăm că șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor a dispus efectuarea cu celeritate a verificărilor cu privire la aspectele sesizate, prin Biroul de Control Intern și Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul specialiștilor Gărzii Forestiere Oradea, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie luate măsurile impuse de lege", a transmis, joi, pentru Bihoreanul, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

Pe de altă parte, Gheorghe Groze a precizat că fotografiile au fost făcute de un funcţionar al Inspectoratului pentru Controlul în Transportul Rutier care, însă, nu a oprit transportul şi nici nu le-ar fi reproşat ceva.

"Era camionul defect şi am oprit. Eu am plătit la Primărie pentru 12 metri cubi de lemne. N-am tăiat eu, n-am cântărit eu, n-am emis eu avizul", a declarat Groze, refuzând să facă alte comentarii. (accesați AICI postarea grupării civice Diaspora Europeană)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.