Putin joacă ruleta rusească. O eventuală invazie a Ucrainei ar putea duce la disoluția și dispariția Rusiei actuale


Putin joacă ruleta rusească.  O eventuală invazie a Ucrainei ar putea duce la disoluția și dispariția Rusiei actuale

Putin e în doliu, tocmai a făcut parastasul de 30 ani al URSS și vrea neapărat să “învie mortul”, însă nu se poate, iar astfel a ajuns într-o criză a credibilității de putere a Rusiei pe plan extern. La această criză se adaugă și “rebeliunea fratelui mai mic”, Kievul, care nu mai vrea în euroasiatismul rusesc, ci în euroatlantismul occidental. E un act de lezmajestate, o frondă directă și personală, iar “rebelul” trebuie pedepsit. Inițial, a fost luată Crimeea, ulterior semi-ocupat Donbasul, dar degeaba, Kievul tot în Occident vrea, în UE și NATO. Nu există așa ceva, se repetă Barbarossa, când Kievul a fost ocupat imediat și Moscova era direct amenințată. 

În acest sens, Putin a mobilizat din nou trupe la granița cu Ucraina, a lansat semnale agresive și și-a supralicitat propria poziție prin cererile aberante și nerealiste la adresa SUA prin care NATO să nu mai existe de facto, iar aliații estici, care au aderat post-89/90, să fie total descoperiți, iar orice exercițiu militar aliat să se desfășoare cu sau făra veto-ul Moscovei. Dacă SUA nu accepta acești termeni sau alți termeni, negociați de comun acord, atunci Putin va invada Ucraina și ar putea ajunge la Delta Dunarii. SUA nu va accepta, pentru că își riscă propria credibilitate în relația cu “flancul estic” de la Baltică până la Marea Neagră.

Napoleon spunea că atunci când un inamic greșește, să-l lăsăm să greșească și să nu-l deranjăm. În cazul de față, Putin este liber să invadeze Ucraina, să ajungă la Kiev prin Belarus și să fim vecini, din nou, cu Rusia la Chilia și chiar pe Prut, prin ocuparea Chișinăului. Însă, Rusia nu are puterea necesară, economică și militară, pentru un astfel de plan, întrucât, în secunda 2 ar fi instalate sancțiuni pe orice bun / serviciu rusesc, iar SUA/NATO îi vor înarma pe ucrainieni și-i vor antrena în lupte de gherila, exact ca-n Afghanistan în anii ‘80. 

În același timp, rușii vor simți din plin toate sancțiunile, rublele vor ajunge hârtii fără valoare, iar oamenii vor ieși în stradă și-i vor vâna pe toți oligarhii lui Putin și toți ofițerii-cheie din armată și FSB / GRU / etc; efectiv, vom revedea o nouă revoluție rusă și un posibil război civil, care va duce către o disoluție și dispariție a Rusiei actuale, iar Turcia ar veni să umple acest vid, din Caucaz până-n Xianjing. 

Concluzie: Putin joacă la “ruleta rusească”, iar SUA ar trebui “to call his bluff”; la Geneva va pierde cine clipește primul, iar Washingtonul are nevoie să-și mențină credibilitatea mai mult decât oricine, deoarece operăm cu vase comunicante, interne și externe.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.