Profesorul universitar Bogdan Glăvan, unul dintre consilierii lui Ludovic Orban pe probleme economice, a lansat o scrisoare deschisă adresată premierului Nicolae Ciucă pe parcursul căreia trece în revistă câteva motive pentru care Guvernul ar trebui să anuleze certificatul COVID și restricțiile sanitare în vigoare.
Redăm textul integral al scrisorii:
"Domnule prim-ministru,
Am înțeles din ultimele dvs. mesaje că vă propuneți să îi respectați pe cetățeni. Ați afirmat că “miza principală este redarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.”
Dacă așa stau lucrurile, atunci guvernul ar trebui să anuleze certificatul Covid și restricțiile în vigoare. De ce?
1. Dacă scopul certificatului este reducerea transmisiei virusului, atunci acest lucru nu mai poate fi relevant la după 2 ani de la începerea pandemiei, adică după ce virusul nu mai reprezintă o noutate pentru sistemul imunitar al majorității populației. Mai mult, nu doar că este irelevant, dar este și un scop imposibil de atins. Curg șiroaie dovezile care arată că certificatul nu schimbă cu nimic circulația virusului.
În SUA, de exemplu, în statele unde certificatul este implementat deja de luni bune, valul de infectări a explodat pur și simplu, ajungând la un nivel fără precedent:
- în orașul New York, unde accesul în spații publice (restaurante, muzee etc.) este condiționat de vaccinare inclusiv pentru copii, incidența infectărilor a ajuns la un nivel de 7 ori mai mare decât iarna trecută!
- În statul California, cu restricții similare, nivelul infectărilor a „decolat” ca o rachetă și a ajuns similar cu cel atins iarna trecută;
În Marea Britanie, una din țările cu cea mai mare rată de vaccinare (jumătate din populație având și doza 3), numărul cazurilor de Covid au explodat, atingând un nivel de 3 ori mai mare decât cel din iarna trecută. Să menționăm în această țară 90%-100% din populația de peste 16 ani are anticorpi! În Israel, țara care a inventat certificatul și care l-a aplicat non-stop, infectările sunt pe trend puternic crescător – și exemplele pot continua.
Datele statistice din Danemarca (altă țară care testează masiv) arată că ritmul infectărilor în populația de 16-59 ani este mai alert în rândul indivizilor vaccinați decât în al celor nevaccinați! De fapt, așa cum bine știți, tulpina Omicron s-a transmis tocmai prin intermediul cetățenilor vaccinați majoritatea cu 3 doze, care au călătorit între diverse state.
De asemenea, există numeroase studii științifice care demonstrează faptul că vaccinarea nu împiedică infectarea și transmiterea virusului. Amintesc aici un singur element care ar trebui să ne dea de gândit: între 30% și 60% (în funcție de vârstă) din infecții sunt asimptomatice! – prin urmare, numeroase cazuri nici nu sunt descoperite și, desigur, acest fapt arată că pandemia nu reprezintă vreun pericol pentru majoritatea populației, lucru care ar trebui spus cinstit.
2. Dacă scopul certificatului nu este reducerea transmiterii, ci constrângerea cetățenilor României să se vaccineze – așa cum afirmă mai deschis sau mai pe ascuns numeroși formatori de opinie și reprezentați ai statului, atunci cu atât mai mult certificatul ar trebui desființat, deoarece el reprezintă dovadă unei politici necinstite a guvernului în raport cu românii. Dacă guvernul își propune vaccinarea forțată, atunci măcar asumați-vă transparent acest obiectiv! Nu umblați cu șopârle; nu invocați false motive pentru atingerea acestui obiectiv. Această manieră de a face politică contravine celor afirmate în mesajul dvs. adresat românilor de Anul Nou. Desigur, din punctul meu de vedere (inspirat de opiniile a numeroși medici și epidemiologi de top dar și de cele ale altor oameni de știință), vaccinarea forțată în această situație și în această fază este o politică nesăbuită, care a distrus încrederea în sănătatea publică și în autorități, care a creat victime colaterale". (sursa: Facebook)