Partidul AUR, la fel de nefrecventabil. Paleologu: "Simion a fost zilele trecute alături de Șoșoacă"


Partidul AUR, la fel de nefrecventabil. Paleologu: "Simion a fost zilele trecute alături de Șoșoacă"

Fostul candidat la prezidențiale din partea PMP, Theodor Paleologu, a atras atenția că "delirurile lui Șoșoacă și golăniile lui Simion", personaje care au deja un public considerabil, nu trebuie ignorate, ci combătute constant la nivel public, întrucât "dacă mai facem mult politica struțului, va fi prea tîrziu".

Paleologu a mai semnalat faptul că AUR nu s-a delimitat cu adevărat de senatoarea urlătoare Diana Șoșoacă atunci când a fost exclusă din grupul parlamentar al formațiunii politice, o dovadă în acest sens fiind participarea copreședintelui partidului în cauză, George Simion, la circotecta de luni din fața Parchetului Judecătoriei Sectorului 1. Amintim că Diana Șoșoacă s-a enervat, brusc, vinerea trecută, în timpul unui interviu acordat Rai Uno, i-a dat afară pe jurnaliști din încăperea în care avea loc întâlnirea, apoi s-a răzgândit și i-a blocat la intrare, sub pretextul că habar nu are cine sunt. A apelat serviciul de urgență 112, solicitând venirea poliției, timp în care cameramanului și altor trei însoțitori ai jurnalistei italiene, printre care și jurnalista de legătură din România, nu le-a permis să părăsească incinta. La venirea Poliției, unul dintre agenți a fost agresat de Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei fiind acuzat în prezent de procurori de ultraj, iar pe cale de consecință a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În cursul zilei de luni, soțul Șoșoacăi a fost chemat la audieri la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1. În fața clădirii, Șoșoacă și-a strâns alaiul de simpatizanți pentru a-și susține soțul, acțiune pe parcursul căreia presa a fost luată la țintă de aceștia, fiind catalogată drept "criminală" și împiedicată sistematic în a-și face treaba. La un moment dat, spiritele s-au încins între "șoșocari" și jurnaliști. Mai mulți susținători de-ai senatoarei Diana Șoșoacă au agresat jurnaliștii prezenți la sediul Parchetului. O femeie i-a lovit pe jurnaliști cu umbrela, iar un bărbat i-a împins pe cameramani, reclamând apoi că a fost lovit cu camera în cap de către operatorul pe care l-a agresat. Senatoarea a alimentat conflictul urlând că presa e criminală, că omoară oameni și, mai mult decât atât, a cerut arestarea respectivului cameraman. Deși grupul parlamentar al partidului pe care-l conduce a dat-o afară pe senatoarea-balamuc Diana Șoșoacă, George Simion s-a prezentat luni în fața Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 pentru a se solidariza cu soțul acesteia. (puteți vedea AICI video) 

Reiterăm, totodată, că în urma susținerii pe care și-a manifestat-o George Simion față de senatoarea Diana Șoșoacă, a fost lansată o petiție pe platforma Declic prin care se solicită formațiunii politice de la nivel european, ECR, să nu accepte aderarea AUR, proces care a început să prindă contur anul acesta. (puteți semna petiția AICI)

"Pe vremuri ne puneam întrebarea dacă Vadim chiar era nebun sau doar făcea pe nebunul. După ce te făcea albie de porci în public, îți declara uneori în privat, zîmbitor, că nu crede nimic din ce a spus despre tine. Era, așadar, nebun sau făcea pe nebunul? Răspunsul este că, dacă faci prea mult timp pe nebunul, ajungi să chiar fii într-o formă sau alta.

În schimb, senatoarea Șoșoacă este probabil un caz clinic de alienare mintală. Femeia se consideră o personalitate mondială, ținta unui complot internațional. Spune că deține documente ultra-secrete care ar arunca în aer NATO și UE. Cînd mai moare de covid cîte un antivaccinist, ne explică cum a fost asasinat de doctori. Țipă, urlă, zbiară. Lansează acuzații aberante: jurnaliștii italieni dețineau arme, droguri, i-au furat obiecte din birou. Cînd se dovedește că nimic nu este adevărat, revine la teoria complotului.

Nu mă miră că o nebună are atîția adepți. Nebunia este contagioasă, iar oamenii deranjați psihic nu sînt puțini la număr, fără a mai vorbi de proști, care reprezintă un număr încă și mai mare.

Mult mai grave sînt alte trei lucruri.

1) Abuzul de statutul parlamentar: pînă cînd vom lăsa o nebună să-și facă toate mendrele și capriciile pe motiv că este senatoare? Poate un parlamentar să-și permită orice?

2) Lipsa de pregătire și lașitatea forțelor de ordine: polițiștii și jandarmii se sperie de urletele și amenințările unei femei care abuzează de statutul ei de parlamentar. Și nu s-a întîmplat o singură dată, ci de nu știu cîte ori. Pînă cînd va dura acest spectacol jalnic de delicvescență a forțelor de ordine și de disoluție a autorității statului?

3) Sprijinul unui partid parlamentar: oficial Șoșoacă a fost dată afară din AUR, dar Simion a fost zilele trecute alături de ea, a dat declarații iresponsabile și a spus că nu regretă că a pus-o pe listele AUR în alegerile din 2020. Conducerea AUR tace, deci îl aprobă pe Simion, deci AUR este în continuare alături de Șoșoacă.

În sfîrșit, țin să răspund celor care mă întreabă dacă nu am altceva mai bun de făcut decît să reacționez la delirurile lui Șoșoacă și la golăniile lui Simion. Evident, regret că pierd vreme cu asemenea mizerii și idioțenii. Dar nebunia, golănia, ura, violența, hărțuirea adversarilor, sălbăticirea vieții publice nu trebuie lăsate să se instaleze în cotidianul nostru. Dacă mai facem mult politica struțului, va fi prea tîrziu", a scris Paleologu pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.