Marea Britanie, SUA, Noua Zeelandă, Australia și Canada boicotează oficial Jocurile Olimpice de la Beijing!


Marea Britanie, SUA, Noua Zeelandă, Australia și Canada boicotează oficial Jocurile Olimpice de la Beijing!

Canada a decis să boicoteze Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing. Acest lucru a fost anunțat de premierul Justin Trudeau pe Twitter.

”Canada rămâne profund deranjată de rapoartele privind încălcările drepturilor omului în China. Drept urmare, nu vom trimite reprezentanți diplomatici la Beijing pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice de Iarnă. Vom continua să ne sprijinim sportivii care muncesc din greu pentru a concura pe scena mondială”, a anunțat pe Twitter, prim-ministrul Canadei.

Australia , Statele Unite , Noua Zeelandă și Regatul Unit au decis anterior să nu trimită reprezentanți diplomatici la Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing . Totodată, autoritățile din Noua Zeelandă au subliniat că o astfel de decizie nu este asociată cu un boicot, ci cu alți factori, inclusiv cu pandemia de coronavirus.

Autoritățile britanice s-au alăturat pe 8 decembrie boicotului diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing. Potrivit primului ministru al țării, Boris Johnson, niciun oficial britanic nu vor participa la Olimpiada. În același timp, însă, boicotul nu va împiedica sportivii britanici să participe la competiție.

Luni, autoritățile americane și-au anunțat intenția de a boicota competiția în legătură cu acuzațiile tot mai mari de încălcări ale drepturilor omului în China.

SUA și-au informat, de asemenea, aliații, cu privire la decizia sa de a nu participa la Jocurile Olimpice din China. Oficialii de la Casa Albă au declarat că încă se afla în faza de a decide concret ce urmează să facă în această direcție asumată.

CNN a anunțat faptul că autoritățile americane și-ar putea asuma în această săptămână decizia de a boicota Jocurile Olimpice de la Beijing. Potrivit corporației media, această decizie a fost discutată „în privat” de Consiliul Național de Securitate. În cazul unui boicot diplomatic, oficialii americani nu vor merge la olimpiade, dar sportivii echipei naționale, la fel ca în cazul celorlalte țări, vor putea concura în continuare.

Anterior, președintele american Joe Biden a declarat că ia în considerare un boicot, deoarece democrații și republicanii, inclusiv președintele Camerei, Nancy Pelosi, au protestat împotriva încălcărilor drepturilor omului în China.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a răspuns printr-o amenințare deloc voalată spunând că, dacă SUA nu încetează politizarea sportului, China va lua „contramăsuri decisive” împotriva administrației Biden.

Organizațiile pentru drepturile omului au anunțat în mod repetat că autoritățile chineze încalcă drepturile uigurilor (o populație turcica de religie islamică) și îi persecută pe reprezentanții acestei minorități etnice. Aceștia sunt urmăriți în present de Beijing, care folosește un sistem de supraveghere video cu recunoaștere facială și îi trimite pe uiguri în tabere de „reeducare politică”.

Seria boicoturilor internaționale a fost deschisă de autoritățile din Noua Zeelandă, care au refuzat de asemenea să trimită reprezentanți diplomatici la Jocurile de la Beijing , dar ministrul sportului din țară a spus că o astfel de decizie nu are legătură cu un protest manifest față de China. „Au fost o serie de factori, dar în mare parte acest lucru s-a datorat COVID-19 și faptului că logistica de călătorie și altele asemenea, din cauza COVID-19, nu sunt propice pentru acest tip de călătorie”, a adăugat premierul Australiei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.