26 de ani fără Senior. Ne conduc personaje ce întruchipează bezna pe care Corneliu Coposu a combătut-o întreaga viață


26 de ani fără Senior. Ne conduc personaje ce întruchipează bezna pe care Corneliu Coposu a combătut-o întreaga viață

Cei 26 de ani fără Senior ne prind într-un moment teribil de complicat pentru viitorul nostru de zi cu zi. 

Mulți, foarte mulți dintre români îl invocă și-l dau de exemplu pseudo-politicienilor de astăzi, amintind profeticele sale cuvinte din aprilie 1990, legate de o stare de spirit, de mentalități, de povara care se agață de noi de... 76 de ani.

Am avut câteva semnale, câteva drumuri pe care să o luăm, dar... am ales altceva, am făcut altceva, am lăsat să vină să ne conducă tocmai ceea ce a combatut acest Om întreaga sa viață. 

Mai există oare o speranță în aceasta lume cenușie ”și la vorbă, și la port”? Cu siguranță, DA! Iar această speranță sunt tinerii nepătați, tinerii interesați, tinerii curați. Pe aceștia avem datoria să-i creștem în spiritul Seniorului! Pentru ca aceștia să reprezinte viitoarea elită a țării, așa cum a fost cea de la 1918. TREBUIE să luptăm și să nu ne lăsăm înfrânți, indiferent cât de greu este și va fi. 

Când nu mai puteți să suportați mizeria umană, gândiți-vă un minut la Senior, la zecile de mii de foști deținuți politic care nu au cedat și s-au jertfit pentru principii și valori. Ei au câștigat această luptă! 

Capul sus, sunt convins că o vom câștiga și noi, mai devreme sau mai târziu!

Doamne, ajută!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.