România, într-un dezastru sanitar fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace


România, într-un dezastru sanitar fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace

Țara noastră trece printr-un uriaș dezastru sanitar fără precedent de la al doilea război mondial încoace, un dezastru care din păcate a fost amplificat și de uriașa campanie de dezinformare și de manipulare derulata în spațiul public. 

Acum o sută de ani, ultima mare molima globală, gripa spaniolă, a prins o Românie unita și rezilienta moral, în ciuda faptului că sănătatea populației era la pământ după anii grei ai primului război mondial. 

Astăzi, dezastrul pandemic ne găsește dezbinați, înrăiți și egoiști, arătăm precum o națiune în disoluție totală. 

Este absolut șocant ceea ce se petrece în România acestor zile iar singurul mesaj firesc nu poate fi decât cel de solidaritate și de acțiune comună, indiferent de tabere politice ori de grupuri sociale, în fața unui dezastru perfid care se consuma clipă de clipă fără încetare.

Este timpul ca toate războaiele interne, de orice fel ar fi ele, sa înceteze! 

Pandemia poate fi combătută doar prin vaccinare, măsuri ferme de prevenire a răspândirii bolii și prin testare masivă!

Nu pot să nu sesizez diversiunea suprapunerii teoriilor antivacciniste peste creștinism. 

Nimic mai fals! Învățătura Creștină este despre Viață și Înviere iar nicidecum despre martiriul unei cauze false, teologia creștină este complementară cu medicina; să nu uităm că primele spitale au fost înființate de un mare teolog creștin, Sf. Vasile cel Mare al Capadociei, să nu uităm de Sfinții Pantelimon, Cosma si Damian pentru a merge în trecut ori din contemporaneitate de Sf. Luca al Crimeei, medic excepțional și marturisitor creștin în epoca neagră a comunismului sovietic! 

La fel precum medicina, teologia este o știință solidă întemeiată în mod primordial pe Revelația Lui Hristos și de asemenea pe o serie de raționamente temeinice, cu adâncă substanță intelectuală și care resping superstiția ori conspiraționismul de facebook care mie personal îmi miroase tot mai puternic a "război hibrid"! 

Nimic nu este mai străin omului creștin decât darwinismul social ori "legea junglei" care tind a înlocui cu pustiirea acele valori care dau frumusețe omului: compasiunea, solidaritatea si dăruirea pentru omul aflat în boala și in suferință! 

Trăim evul tot mai întunecat al unui individualism barbar care distruge totul în jurul său. Dumnezeu să ocrotească România!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.