Premierul interimar Florin Cîțu a anunțat miercuri, 6 octombrie, că PNL și Guvernul vor susține plafonarea prețurilor la energie, însă măsura nu poate fi adoptată acum, întrucât este necesară învestirea unui Executiv cu puteri depline.
"Plafonarea prețurilor la energie în România va fi o decizie luată în prima ședință de Guvern, după ce se va rezolva criza. Vom susține plafonarea prețurilor la energie la prețurile pe care le vedem acum. Avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunț în perioada următoare să nu se chinuie, pentru că vom plafona la prețurile actuale", a spus Cîţu.
În acest context, președintele USR Dacian Cioloș a precizat, într-o emisiune la TVR 1, că Florin Cîțu, deși pretinde că este liberal, a anunțat o măsură socialistă, probabil pentru că are o înțelegere cu PSD pentru a-i fi învestit la un moment dat Executivul. De asemenea, liderul USR a trecut în revistă o serie de măsuri care ar putea fi luate pentru a fi stopată criza prețurilor la energie.
Cioloș: Guvernul în momentul de față nu poate lua o astfel de decizie. Nu știu dacă e etic să anunți o măsură pe care-o va lua viitorul Guvern din moment ce nu știi cine va fi viitorul premier, cu ce majoritate și care va fi opinia politică a celor care vor susține viitorul Executiv. Mi se pare cel puțin hazardat să iei o asemenea decizie ușor populistă. Evident e nevoie de măsuri care să asigure populația că pe perioada iernii nu o să scoată din buzunar atât cât nu poate să scoată. Și aici sunt măsuri. Am văzut că s-a discutat și de compensarea unei părți din costuri pentru anumite categorii, în anumite limite. Noi am propus și măsuri fiscale care să vizeze și consumatorii menajeri, dar și IMM-urile. Și în cazul IMM-urilor ar trebui să luăm în considerare niște măsuri de scutire de taxe, de exemplu pe profit, ca să poată să compenseze costurile pe energie. Am văzut că la nivel european, inclusiv la Consiliul European la care participă domnul președinte, se discută despre măsuri și va fi acest subiect pe masă. Comisara pentru Energie a propus chiar și o reducere a TVA-ului pe energie pe o anumită perioadă. Deci sunt măsuri care pot fi avut în vedere. Nu știu dacă plafonarea prețurilor este soluția, pentru că noi de fapt avem nevoie de investiții în sectorul energetic. Acum câțiva ani PSD a adoptat acea OUG 114, care de altfel a și blocat investițiile în energie. Atunci când nu ai o perspectivă nici nu investești. E nevoie de investiții ca să producem mai multă energie, inclusiv regenerabilă. Nu sunt un specialist, dar din datele pe care le am și cât am citit și am discutat cu oameni care sunt mai deștepți decât mine și știu mai bine pe domeniul ăsta, plafonarea nu e soluția miracol decât pe termen foarte scurt, dar știm că are efecte secundare negative.
Moderatoare: Spuneați cumva că e hazardat pentru că nu se știe ce Guvern va urma. Nu interpretați declarația premierului și în cheia unui optimism? Poate merge la sigur că va fi tot el premier.
Cioloș: Noi tot spunem asta. Probabil că există o înțelegere neasumată încă cu PSD. PSD a avansat această propunere de plafonare a prețurilor la energie. Domnul Cîțu spunea că e un liberal convins. Asta numai măsură liberală nu e. Probabil că există o înțelegere între PNL și PSD să susțină un Guvern cu Florin Cîțu premier. Nu e nicio problemă, dar să-și asume lucrurile acestea. Nu ar fi trebuit să ne țină atât în criză dacă exista această înțelegere.