Șapte persoane au murit vineri, 1 octombrie, în urma unui incendiu petrecut la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Incendiul a izbucnit la Secția ATI a unității medicale. Inițial, autoritățile au raportat 9 decese, pentru ca ulterior să actualizeze datele, fiind de fapt vorba de 7 pacienți care au decedat. Printr-o abordare absolut cinică care a demonstrat din nou că statul român se raportează la cetățeni precum la niște banale numere, șeful DSU Raed Arafat a ținut să menționeze în cadrul unei conferințe de presă că "este bine totuși că sunt numai 7 victime și nu sunt 9". Afirmația a fost făcută de Arafat în contextul în care explica de ce s-a produs o eroare privind raportarea numărului de pacienți decedați.
Vedeți video cu declarația cinică a șefului DSU, Raed Arafat, de la 11:55:
"Vreau să clarific că, din păcate, cum am zis, am avut și persoane care au decedat, 9 persoane ăăă... 7 persoane decedate, mă scuzați. La început s-a confirmat cifra de 9 persoane, după care a fost corectată și actualizată la 7. Când raportăm date în dinamică astfel de lucruri se pot întâmpla. Ca să nu se întâmple niciodată astfel de lucruri trebuie să nu comunicăm absolut nimic, să nu luăm în considerare absolut nimic decât după ce stăm la rece și analizăm totul. Având în vedere că toată lumea e interesată să obțină informații, informațiile pot veni în dinamică și uneori poate să se întâmple ce s-a întâmplat astăzi, să se calculeze de 2 ori cei doi pacienți care au fost din păcate decedați în afara zonei spitalului, adică au decedat în timpul transportului sau după manevrele de resuscitare la spitalul județean și la spitalul militar. Ne cerem scuze pentru informația inițială și e bine totuși că sunt numai 7 victime și nu sunt 9. Dar astfel de situații încă o dată ne cerem scuze pentru ele, dar am explicat întotdeauna că asta înseamnă situație dinamică. Datele pot să se schimbe pe parcurs", a zis Arafat.
De asemenea, Raed Arafat a dezvăluit că, în urma controalelor efectuate de ISU Constanța la unitatea medicală în cauză, au fost constatate anumite nereguli la instalațiile electrice.
"Continuu cu anumite aspecte în privința situației de prevenire. Spitalul de Infecțioase Constanța a fost supus unor 2 controale de către ISU Constanța, unul în 2020 și unul în februarie 2021. În cadrul ultimului control au fost constatate anumite nereguli care au fost trecute în Raportul ISU Constanța. Unele nereguli se referă la instalațiile electrice și unele improvizații, la siguranțe dezechilibrate și s-a constatat nefuncționalitatea instalației de semnalizare a incendiilor. Exista în spital senzor pentru oxigen, exista în saloane, dar instalația de detectare a incendiului nu exista. Sunt explicații care ni s-au zis. Rămâne ca spitalul să dea aceste explicații. Aici nu putem trage la răspundere. Există un procuror care investighează cazul", a mai precizat Arafat.
Nu în cele din urmă, Raed Arafat a menționat că Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța nu avea autorizație de securitate la incendiu. Arafat a adăugat că Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis spitalului încă din 2017 solicitarea obținerii autorizației, însă unitatea medicală nu a depus nici până în prezent documentația necesară.