Premierul britanic Boris Johnson i-a cerut zilele trecute președintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, la New York, încheierea unui un acord „de urgență” pentru furnizarea un produs alimentar care a început să lipsească în Marea Britanie.
Bolsonaro a declarat, joi, că a transmis ministrului său al Agriculturii, Tereza Cristina, cererea premierului britanic făcută săptămâna asta când cei doi s-au întâlnit în timpul lucrărilor adunării ONU.
Creștere abruptă a prețului la gazele naturale a forțat unele fabrici britanice de îngrășăminte să își oprească producția în ultimele săptămâni, ceea ce a dus la o penurie de dioxid de carbon utilizat pentru producerea gheții carbonice folosite la păstrarea alimentelor dar și la acidularea băuturile răcoritoare și a berii, printre altele.
Guvernul britanic încearcă să prevină lipsa unor produse alimentare, astfel că a extins sprijinul de urgență al statului pentru producătorii de alimente, pe care i-a avertizat să se pregătească pentru o creștere cu 400% a prețurilor la dioxid de carbon.
Premierul Johnson a respins în mod repetat sugestia că ar putea exista probleme cu aprovizionarea cu unele produse alimentare, precum curcanul prăjit sau alte produse tradiționale pentru masa de Crăciun, deși unii furnizori au avertizat despre posibilitatea acestui fapt.
Imediat după declarația președintelui brazilian, ambasada Marii Britanii în Brazilia a contestat relatarea lui Bolsonaro, spunând că ceea ce a spus președintele brazilian nu este tocmai exact – detalii AICI.