"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-un articol recent, domnul Mihai Gribincea, fost ambasador al Basarabiei în România, se întreba tranșant dacă politica externă a Republicii Moldova e făcută de președintele Maia Sandu sau de consilierul și îndrumătorul ei neamț, Martin Sieg, director al reprezentanței Fundației Konrad Adenauer pentru România și Republica Moldova.
Ex-ambasadorul Gribincea lăsa să se înțeleagă că e făcută de consilierul ei german. Drept argument a fost invocat faptul că cei de la Chișinău nicidecum nu se pot debarasa (dar nici nu doresc!) de șeful actual al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Klaus Neukirch, un pro-rus consacrat, constant ademenit și amețit de ”Kvint”-urile de 15-25 stele de la Tiraspol, dar și un susținător aprig al regimului separatist transnistrean.
Avem suficiente motive să credem că ambasadorul Gribincea ar putea să greșească. Nu Martin Sieg este actualmente principalul arhitect al politicii externe moldovenești, ci... Moscova, prin interpușii ei, în frunte cu Andrei Popov și tatăl său, Mihai ”Mișa” Popov, KGB-ist cu acte în regulă, pe care Revoluția română l-a prins (alături de polkovnikul-jurnalist Dumitru Diacov) în exercițiul funcțiunii la București.
Cum altfel poți explica faptul că unul dintre finii de cununie ai lui Andrei Popov este numit ministru de Externe la Chisinău (Nicu Popescu, ”faimosul expert european în războiul civil din Transnistria”, personaj cu studii la Moscova și la Budapesta), iar un alt fin, tot de-al său, Victor Chirilă, urmează să fie numit ambasador al R.Moldova la București. Sursele Podul.ro au dezvăluit (detalii AICI) că pentru Chirilă a fost solicitat agrementul, candidatura acestuia fiind sugerată chiar de șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu.
La rându-i, ministrul de Externe Nicu Popescu a numit secretari de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), printre care un antiromân învederat și consacrat, V. Dobândă, al doilea fiind Vladimir Cuc, o persoană suspectată (din motive justificate) chiar de colegii săi că ar fi de ani buni în solda rușilor.
Acum, când controlul rusesc asupra conducerii MAEIE este asigurat, circulă informația că Popov-fiul urmează să fie numit din nou ambasador la Viena.
Pentru a promova în continuare interesele rusești în dosarul transnistrean, Rusia îl are pe Kozak la Moscova și pe Kulminski la Chișinău; le mai lipsea doar ca șeful delegației R.Moldova la OSCE (tot el și ambasadorul R.Moldova în Austria) să fie din aceeași categorie ca să îndeplinească negreșit ordinele Kremlinului. Pentru această funcție importantă, ce candidatură mai bună poate fi decât Popov-juniorul, odraslă de KGB-ist consacrat, promotor al națiunii civice moldovenești și un antiromân cu stagiu îndelungat?
Nu contează că Popov-fiul a fost deja ambasador la Viena și OSCE și a fost revocat din funcție de către ex-președintele Nicolae Timofti pentru că, în fața a 55 de delegații, a atacat virulent România, spunând că Bucureștiul se amestecă permanent în treburile interne ale Republicii Moldova, nu respectă statalitatea ei, precum și alte teze comunisto-kgbiste.
Oare să nu știe toate acestea Maia Sandu? Firește că le știe, și nu de ieri, de azi, dar gurile rele spun că ea nu poate să-l mai ignore pe Popov-juniorul, pentru care se fac multiple presiuni. Amintim și că, nu o singură data, Maia Sandu s-a afișat cu Popov la ”Propaganda” Natașei Morari.
Pe 21-22 septembrie, Maia Sandu va pleca la Adunarea Generală ONU unde va susține un discurs în limba engleză. Sperăm ca speech-ul Maiei Sandu să conțină referiri concrete la Rusia agresoare, la trupele de ocupație pe care Moscova le menține pe teritoriul R.Moldova. E evident că D. Kozak (Rusia), Sieg (Berlin) și Popov-Kulminski-Popescu (Chișinău) nu vor abordarea subiectului respectiv, cum nu au vrut-o nici la Summitul de la Kiev, unde tăcerea privind ocupația rusească din așa-zisa Transnistria va fi fost asurzitoare.
Și să mai zici că nu funcționează impecabil axa Moscova-Berlin-Chișinău? Partea tristă a lucrurilor e că nu cunoaștem unde și care-i rolul Bucureștiului în această ecuație de politică externă.
