Vlad Gheorghe, europarlamentarul bătut de jandarmi pe 10 august, face dezvăluiri incredibile din culisele Guvernului: premierul Cîțu i-a cerut lui Stelian Ion să comită o ilegalitate pentru a-și spori șansele în lupta cu Ludovic Orban


Vlad Gheorghe, europarlamentarul bătut de jandarmi pe 10 august, face dezvăluiri incredibile din culisele Guvernului: premierul Cîțu i-a cerut lui Stelian Ion să comită o ilegalitate pentru a-și spori șansele în lupta cu Ludovic Orban

Europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe - cunoscut în spațiul public și pentru agresarea sa fizică deosebit de violentă de către jandarmi în 10 august 2018, în condițiile în care era cu mâinile ridicate, scenă surprinsă în direct de către DIGI24 - scrie pe pagina sa oficială de Facebook că Stelian Ion a fost revocat de premierul Florin Cîțu din funcția de ministru al Justiției pentru că a refuzat să încalce legea și să-l ajute să ajungă președintele PNL. 

Mai exact este vorba despre avizul pe care ministerul Justiției ar fi trebuit să-l dea pe proiectul privind programul „Anghel Saligny” (PNDL 3), măsură guvernamentală controversată care ar urma să-i consolideze lui Cîțu șansele la șefia PNL. Prețul pe care îl va plăti contribuabilul român pentru lupta pentru putere care sfâșie acum PNL? 50 de miliarde de lei. Oficial, acești bani sunt destinați investițiilor în zonele rurale, mai ales în acele localități unde primarii nu s-au deranjat, pentru că personal aveau prea puțin de câștigat, să acceseze fonduri europene nerambursabile.  

În realitate, spun mai toți analiștii neafiliați politic, uriașa sumă alocată prin programul AS este o mită destinată aleșilor locali - dar nu chiar tuturor, ci mai ales acelor liberali care s-au alăturat „echipei câștigătoare” - care să le permită acestora să-și resusciteze camarilele mufate la bani publici, iar PNL, prin alocarea discreționară a fondurilor, să devină atractiv și pentru primarii de la alte formațiuni. 

Vlad Gheorghe spune că Stelian Ion a refuzat să dea avizul atâta vreme cât Ministerul Dezvoltării nu a fost trimis actul original la MJ, ci o copie, iar pentru că nu a cedat presiunilor lui Cîțu „a fost înlăturat mișelește, noatea ca hoții. Fic ca Dragnea și Iordache”.   

Vlad Gheorghe:  

„FLORIN CÎȚU TREBUIE SĂ PLECE ACUM! 

Să revoci ministrul Justiției pentru că nu încalcă legea, asta înseamnă să fii total incompatibil cu funcția de prim-ministru!  

Florin Cîțu a vrut ca Stelian Ion să-i avizeze PNDL 3 ca să poată convinge cei 1230 de primari din PNL să-l voteze în fruntea partidului la congresul care urmează. Miliarde, MILIARDE de euro din banii românilor folosiți politic, în interesul lui Florin Cîțu. Stelian Ion nu a cedat, deci a fost înlăturat mișelește, #noapteacahoții. Fix ca Dragnea și Iordache - RUȘINOS și INACCEPTABIL! 

Florin Cîțu nu a vrut desființarea Secției Speciale, așa cum ne-am angajat cu toții în programul de guvernare, așa cum ne cere MCV, așa cum ne cere Comisia de la Veneția, așa cum vor asociațiile profesionale, societatea civilă și toți cetățenii români care ne-au dat votul lor ca să reparăm dezastrul lăsat de Dragnea. Proiectul depus de Stelian Ion zace în Parlament din sesiunea trecută. 

Florin Cîțu nu a vrut modificarea legilor justiției după măcelul făcut de Iordache, Nicolicea și Tudorel Toader - proiectul redactat încă din sesiunea trecută de Stelian Ion zace în Parlament. 

Florin Cîțu nu a vrut ca la conducerea DNA, DIICOT și a Parchetului General să fie profesioniști indepenedenți, așa cum a propus ministrul Stelian Ion, care a demarat deja procedurile. 

Florin Cîțu nu a vrut să avem un DNA al Pădurilor, proiectul la care am lucrat alături de Stelian Ion încă din 2018 și care a fost îngropat la CCR-ul condus de ex-deputatul PSD Valer Dorneanu. Ministrul Justiției avea în lucru un proiect care să faciliteze anchetarea și pedepsirea hoților de lemne. 

Cu Florin Cîțu nu putem avea #ORomânieFărăHoție. Deci trebuie să plece din fruntea guvernului ACUM!”.

„Legat de acest subiect (proiectul „Anghel Saligny”) am avut dreptate. Ministerul Justiției nu primise proiectul original pe care să dea aviz. Termenul de patru zile nu avea cum să curgă. Dacă ar fi fost așa, ședința de ieri ar fi continuat. Legat de tehnicalități, eu vreau să spun că în spatele meu nu e doar o clădire. La Ministerul Justiției lucrează oameni de zeci de ani care nu își permit să își pericliteze cariera și să facă lucruri ilegale. Ministerul Justiției, de-a lungul anilor, a fost garantul respectării legalității și de câte ori nu s-au respectat aceste avize și opinii, unii au ajuns să dea cu subsemnatul. Avem toate ingredientele pentru o guvernare de succes. La Justiție mai avem de armonizat. dar electoratul ne-a dat un vot, nu suntem parașutați aici, am ajuns în coaliție în urma unui vot popular. E foarte important să lucrăm bine împreună, eu nu am văzut să se schimbe modul de coordonare. Aș vrea să văd acțiuni ale miniștrilor, e foarte important să creem o echipă", a precizat și Stelian Ion, joi dimineață, înainte de intra în sediul MJ.  

Într-o postare anterioară celei de mai sus, Vlad Gheorghe spunea că este foarte posibil ca Stelian Ion să fi deranjat și pentru că lucra la legea pentru „DNA-ul Pădurilor”.  

Stelian Ion lucrase la Ministerul Justiției legea pentru Parchetul specializat de Mediu, cunoscut și că "DNA-ul Pădurilor". În legea asta, la cererea procurorilor, erau și prevederi care întăreau legislația silvică.  

Cine profită acum de oprirea ei, cumva hoții de lemne acoperiți de baronii locali? 

E deja cunoscut că pregătea numirile transparente la DIICOT, adică parchetul ăla care a blocat dosarul #10August scriind că jandarmii ne-au făcut bine. 

Cine profită acum, oare șefii jandarmilor care mai primesc niște ani la prescripție în loc de pușcărie? 

Sunt jurist, noi suntem învățați să căutăm întotdeauna cui profită fapta ca să-l găsim pe cel care a comandat-o. În cazul ăsta e evident cine profită: infractorii cu funcții și relații cărora noi, și în special Stelian Ion , le stăteam în cale.  

Vești proaste pentru ei, lupta continuă!  

Mergem cu dosarul #10August la CEDO și înființăm DNA-ul Pădurilor la nivel european. N-au câștigat nimic azi cu demiterea Ministrului Justiției ci doar ne-au unit mai tare”, a scris Vlad Gheorghe.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.