ONG-ul condus de activistul civic Cristian Dide, Evoluție în Instituție, atrage atenția asupra faptului că la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu a fost admisă pentru postul de asistentă medicală o persoană care a fost condamnată la închisoare în 2016 într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de inițiere, constituire și sprijinire de grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune, fiind eliberată în 2020 după ce Judecătoria Ploiești i-a admis cererea de liberare condiționată. Este vorba despre fosta pușcăriașă Comănici Ionela Monica, în legătură cu a cărei reangajare ONG-ul Evoluție în Instituție a anunțat că a solicitat un punct de vedere din partea purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.
Redăm comunicatul Evoluție în Instituție:
"Săvârșirea infracțiunilor de inițiere, constituire și sprijinire de grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune" este parte din rechizitoriul nr. 50D/P2015 al Parchetului de pe lângă ICCJ, unde apare ca inculpată asistenta Comănici Ionela Monica.
Aceasta a fost condamnată în decembrie 2016 la mai mulți ani de închisoare, iar anul trecut, în februarie, Judecătoria Ploiești i-a admis cererea de liberare condiționată.
Un link de pe portalul instanțelor poate fi consultat AICI.
Pe 13.08.2021, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, publică rezultatul concursului de ocupare a posturilor vacante de asistenți medicali principali și, după cum bine intuiți, asistenta condamnată Comănici este admisă. Nu știm cum a decurs concursul de ocupare a postului atât timp cât una din condițiile generale de angajare este: „Nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiunii contra umanitatii, contra statului ori contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea.”
AICI puteți accesa link-ul cu condițiile de concurs.
Dar să vă povestim mai multe despre activitatea pentru care a fost condamnată asistenta Comănici în anul 2016 (la momentul acela lucrând la Spitalul Sf. Pantelimon).
Astfel, în motivarea actului de trimitere în judecată, organele de poliție judiciară din cadrul BCCO au investigat pe baza unor informații conform cărora pe raza Municipiului București, a orașului Lehliu-Gară și a unor localități limitrofe cum ar fi Răzvani, comună populată mai ales de etnici romi, fără venituri și fără locuri de muncă, deci cu situații financiare precare, acționează o grupare infracțională ce falsifică adeverințe de salariu, contracte individuale de muncă, cărți de muncă, decizii de pensionare, cupoane de pensii și facturi de utilități și recrutează persoane lipsite de educație, care sunt determinate de membrii grupului infracțional organizat să contracteze împrumuturi bancare pentru nevoi personale, împrumuturi care ulterior nu mai sunt restituite. Mai mult decât atât, membrii grupului percepeau o taxa, un comision de peste 70% din creditul ilicit dobândit de titulari.
Grupul infracțional organizat a fost înfiițat în noiembrie 2006 de către alți inculpați din dosar, iar în aceeași lună a fost cooptată și asistenta Comănici iar grupul a funcționat până în anul 2008.
De exemplu, în hotărîrea Tribunalului Călărași scrie: ”În data de 09.11.2006, inculpata Comănici completa în fals adeverința de salariu nr. 2147/09.11.2006, care atesta în mod nereal că inculpatul R_____ L____-C_____ din Răzvani, Jud. Călărași, este angajat la S.C. REWE R______ S.R.L., înscris în baza căruia acest inculpat a obținut, ilegal, un credit bancar în sumă de 17.500 lei, la data de 10.11.2006.”
În ceea ce privește rolul inculpatei Comănici, probatoriile atestă că a fost acelea de a falsifica înscrisuri, de a discuta, la telefon, cu funcționarii bancari, pentru a confirma datele înscrise în documente (menținându-i practic pe aceștia în eroare), neavând relații directe de colaborare cu recrutatorii, cunoscându-se, în schimb, cu aceștia, prin prisma activităților ilicite, pe care le desfășurau în realizarea aceluiași obiectiv.
Dacă doriți să citiți mai multe din hotărârea Tribunalului Călărași, accesați AICI link-ul.
Am solicitat purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, un punct de vedere cu privire la angajarea asistentei Comănici.