Noul guvern de la Chișinău ar trebui să pună punct, în cel mai scurt timp posibil, scandaloaselor înlesniri oferite, printr-o hotărâre de guvern ce datează încă din septembrie 2001, celor două mari companii care asigură importul de carburanți necesari așa-zisei Transnistria (zonă a R.Moldova ocupată de trupele rusești): ”Sheriff” și ”Tiroiltreid”.
Mai exact, companiile sunt scutite de TVA, accize și taxe vamale la importul de carburanți, toate acestea fiind condiționate de faptul ca benzina și motorina să rămână pe teritoriul controlat de rușii de la Tiraspol. Inevitabil, carburanții sunt folosiți și de Grupul Operativ al Trupelor Ruse din stânga Nistrului, ceea ce evidențiază aspectul monstruos al situației: autoritățile constituționale de la Chișinău asigură în mod gratuit carburanții doriți de trupele rusești de ocupație.
Potrivit dezvăluirilor recente ale Jurnal TV (care a intrat în posesia unui raport secret), în regiunea transnistreană sunt importate anual 50 de mii de tone de motorină și 30 de mii de tone de benzină, ceea ce constituie consumul intern anual al așa-zisei republici (în realitate, o gubernie a GRU și FSB).
În document se arată că firma ”Tiroiltreid” are legături cu Alexandru Pîzari și, cel mai probabil și cu Alexandru Jizdan, care până în vara anului 2019 a fost șeful lui Pînzari în cadrul Ministerului de Interne. Iar elementul de legătură este compania din dreapta Nistrului – ”Estcon Construct”, care prestează servicii de transportare a carburanților pentru firma transnistreană, ”Tiroiltreid”.
Conform dezvăluirilor, doar pe parcursul anilor 2019-2020, ”Estcon Construct” a încasat aproximativ 50 de milioane de lei de la ”Tiroiltreid” pentru livrarea benzinei și motorinei. În raport se arată că, odată cu intrarea în afacere, în anul 2019, a tandemului Pînzari-Jizdan, ”Estcon Construct” a început să-și majoreze substanțial încasările din regiunea transnistreană. Această firmă deține și 95,95% din acțiunile ”Tirex Petrol”, iar ambele sunt deținute de o a treia firmă – SRL ”Truck Petrol”. La rândul ei, această firmă este deținută de Alec Ignat, cu o cotă-parte de 56%, și de Artiom Pînzari, fiul lui Alexandru Pînzari, cu o cotă-parte de 44%.
Potrivit aceluiași raport, Alexandru Pînzari este în relații amicale cu Alec Ignat și ar deține, de mai mult timp, în cadrul firmei comune, câteva autovehicule specializate în transportarea produselor petroliere. De notat că fiul lui Alexandru Pînzari are acum 22 de ani și a intrat în posesia celor 44% din cota ”Truck Petrol” în luna august a anului trecut, la vârsta de 21 de ani, atunci când tatăl său deținea funcția de ministru al Apărării. Prin aceeași firmă, reiese că Artion Pînzari este și co-proprietarul ”Tirex Petrol”, companie petrolieră care a fost cumpărată de Ignat cu un an mai devreme, în octombrie 2019, atunci când beneficiar al firmelor era doar el și soția sa. Ignat a declarat că a cumpărat ”Tirex Petrol” de la compania germană „Mabanaft-Moldova” GMBh contra sumei de 10 milioane 200 de mii de euro. Asta chiar dacă firma petrolieră deținea, în anul 2019, active de aproximativ jumătate de miliard de lei, iar cifra anuală de afaceri se ridica la un miliard de lei.
Conform unor informații neoficiale ale Jurnal TV, suma reală a tranzacției de vânzare-cumpărare a depășit 30 de milioane de euro. Chiar dacă am admite că cifra în acte a fost de trei ori mai mică, oricum reiese că Artion Pânzari de 22 de ani, este co-proprietarul unei companii petroliere și deține o cotă-parte în valoare de aproximativ 3 milioane 400 de mii de euro.
„El nu a introdus bani în firmă, după câte eu cunosc. A avut înțelegere cu partenerii săi și a fost ca partener, dar nu a introdus bani deloc în această firmă. – Chiar dacă firma, cel puțin potrivit datelor oficiale, valorează peste 10 milioane de euro? – Eu nu știu cât valorează această firmă. El nu a introdus bani, nici o copeică. El a achitat taxa de stat de o mie și ceva de lei și atât. – Dar în ce condiții a intrat în acea firmă? Ar trebui să aibă un interese reciproc și celălalt co-proprietar… – El are studii în domeniu și se cunoaște cu partea cealaltă. O să vină din concediu, o să-l întreb și o să vă răspund mai detaliat. – Am vrut să vă întreb dacă Dumneavoastră nu știți cum de a reușit firma din dreapta Nistrului și firma din stânga Nistrului să aibă o colaborare atât de prodigioasă? – Eu idee nu am. Presupun că este totul legal pentru că toate firmele vizate oferă diferite servicii, inclusiv transportare…”, a declarat Alexandru Pînzari.